Featured, Sport

Naomi Osaka este fericita că Halep s-a retras la Stuttgart

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a decis, luni, să se retragă de la turneul de la Stuttgart, Germania, primul la care ar fi trebuit să evolueze în sezonul de zgură. Naomi Osaka, liderul WTA, a oferit o reacţie superbă după aflarea veştii potrivit mediafax.

În clasamentul WTA dat publicităţii luni, diferenţa dintre Naomi Osaka şi Simona Halep este de doar 185 de puncte, iar un rezultat bun al româncei la Stuttgart ar fi detronat-o pe asiatică în fruntea ierarhiei feminine. Odată cu retragerea şi pauza de două săptămâni a lui Halep, din motive medicale, Osaka a răsuflat uşurată.

„Sper să se însănătoşească. Cred că este afectat şi turneul pentru că este o jucătoare grozavă pe zgură. Mă influenţează şi pe mine deoarece era foarte aproape de mine (n. red. – în clasamentul WTA). Mi-a trecut glonţul pe la ureche”, a spus Osaka, potrivit WTA Insider.

Accidentată la şold în timpul meciului cu Caroline Garcia, din Fed Cup, Halep a făcut deplasarea în Germania, dar, după o discuţie pe care a avut-o cu staff-ul său medical a luat decizia de a nu participa la turneul la care a ajuns în semifinale în 2015 şi 2017: „Totul s-a întâmplat în momentul în care am căzut în meciul cu Garcia, am simţit o durere la şold şi nu mă simt pregătită, iar eu dacă nu sunt 100% pregătită nu intru pe teren”, a declarat Simona.

Naomi Osaka a câştigat US Open în 2018 şi Australian Open la începutul acestui an. După ultimul turneu de Grand Slam cucerit, japoneza nu a mai triumfat în nicio întrecere, fiind eliminată de la Dubai, Indian Wells şi

blank