Naomi nu mai participă la Eurovision

Concursul Eurovision, naşte, deşi este doar în fază incipientă, scandal. Cum alături de concurenţii Lora, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Cezar Ouatu, Daniel Robu, Liviu Mititelu, Alin Văduva, se număra, în primă fază şi transsexualul Naomi, unii se grăbiseră deja să anunţe că, acesta din urmă, care înscrisese în concurs patru piese, poate fi câştigător. Are voce, se spunea, poate face spectacol, poate să câştige. Numai că, organizatorii Eurovision din România, Dan Manoliu şi Elena Ştirbescu, au constatat că, printre materialele depuse ori trimise prin poştă la TVR, nu e nicio piesă pe care să apară numele Naomi. Şi, se pare că Mihai Onilă, compozitorul melodiei pe care trebuia s-o interpreteze în concurs Naomi, nu a primit banii de la travestit, ca să înscrie piesele în competiţie. Asta e o ipoteză. Pe de altă parte, transsexualul Naomi, care a făcut ani buni prostituţie în Germania şi alte ţări din Europa, a afirmat că piesa autorului Onilă era una de nuntă, şi nu se putea coborî la aşa ceva, că doar are şi el prestanţa, prestigiul, onoarea sa. Acuma, de-o fi una, de-o fi alta… Cert este doar că, Naomi nu mai participă nici anul ăsta la Eurovision. El a mai avut o încercare, la fel nereuşită, în anii trecuţi. Cum ar veni, un concurent în minus pentru Robert Turcescu, să zicem, ori pentru Liviu Mititelu… N.M.