Dorian Popa
Showbiz

Motivul pentru care Dorian Popa nu va avea o vacanță în 2023: „Nu-mi place să dezamăgesc oamenii care mă așteaptă”

Dorian Popa este fără doar și poate unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți, influenceri, dar și dezvoltatori imobiliari din România. În cadrul unui interviu, el a dezvăluit faptul că este foarte dedicat muncii sale, motiv pentru care nu va merge în vacanță anul acesta.

Influencerul preferă să rămână acasă, în România, pentru a se ocupa de proiectele pe care le are acum

Dorian Popa nu va merge în vacanță anul acesta

Chiar dacă a vizitat câteva țări în ultimii ani, Dorian Popa nu a mers decât în scop profesional. Nu de mult, el a menționat că nu a fost într-o vacanță, să se relaxeze, de foarte mul timp. De asemenea, cântărețul susține că și anul acesta va renunța la vacanță pentru a oferi o atenție sporită proiectelor sale.

Dorian Popa susține că vacanțele pe care și le iau colegii lui de breaslă nu reprezintă decât un răsfăț și că munca pe care ei o au nu este altfel decât superbă. De asemenea, el spune că i se pare stupid să mergi într-o vacanță atunci când vine o perioadă mai grea și că nu se grăbește să ia o decizie în ceea ce privește relaxarea.

„Asta cu vacanța este un fel de răsfăț al colegilor mei. Să fim serioși, munca noastră este superbă, ne poartă prin toată lumea. Nu mi-am schimbat mentalitatea, mai ales în perioada asta mult mai grea decât ce-a fost înainte. Mi se pare stupid să te relaxezi atunci când vine greul. Nu mă grăbesc, vine vacanța de la sine”, a spus Dorian Popa, potrivit libertatea.ro.

„Concertele merg excepțional. Apropo, la 24 de ore de la operația la picior am avut primul concert, un majorat care era vorbit de foarte mult timp. Nu-mi place să dezamăgesc oamenii care mă așteaptă, mai ales un tânăr de 18 ani. Mi-am luat aparatul de gheață și am fost, la 24 de ore de la operație, la majorat. Se anunță o vară destul de plină. Români din toată țara, Popa vine să va dea o shaormița. Lansăm și o nouă piesă, «Shaorma», care este o piesă dedicată acestui fel de mâncare”, a mai spus el.

blank