Moțiunea PSD – AUR: Cioc, cioc, sunt Ion Iliescu și vă bântui

În peste 35 de ani de când este partidul care domină guvernarea alambicată din România, PSD a avut totuși o limită clară ideologică: a fost întotdeauna împotriva extremismului doctrinar de dreapta. Tripleta Ciolacu-Grindeanu-Vasilescu tocmai a pășit dincolo de ea.

Indiferent care i-a fost numele sub care a evoluat, PSD-ul de azi a avut un adversar natural: dreapta radicală. Din 1990, social-democrații au guvernat cu toată lumea: cu stânga agricolă, dreapta liberală, conservatorii liber schimbiști și minorități. Până și cu USR a făcut echipă la Palatul Victoria, deși, dacă îi bagi într-o cabină telefonică, e interesant ce-ți vor auzi urechile.

Dar în niciun guvern PSD nu a existat un ministru al unui partid din dreapta radicală. Acesta a fost unul dintre principiile lui Ion Iliescu. Muncitorii nu se aliază cu bătăușii, ca să folosim clișeele din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Ei înșiși băteau studenți la mineriade, dar asta nu se spunea în congresele PDSR.

Principiul „fără extremiști” a rămas în picioare și când „socialiștii” au făcut compromisuri. Între 1992 și 1996, țara a fost condusă de ”Patrulaterul Roșu”: PSDR, PRM, PUNR și PSM. Deși la guvernare, PRM nu a avut decât secretari de stat. Niciodată partidul lui Corneliu Vadim Tudor nu a avut miniștri. Iliescu era președinte și mâna lui lungă trăgea linia cu creta.

Astăzi, PSD a bătut palma cu AUR. Înțelegerea a fost făcută în Parlament. Vom vedea ce se va întâmpla la guvernare. Partidul „comuniștilor de omenie” s-a aliat cu cei pe amenințarea cărora PSD și-a construit întregul destin politic. Mereu a spus că apăr țara de „rupere”, de „fasciști”, de ”legionari”.

Jocul e constituțional și legitim. Așa arată votul românilor, el trebuie respectat. Ilie Bolojan poate fi premier doar dacă are majoritate. Nu poți conduce împotriva voinței celor conduși. Și ea e exprimată în matematica parlamentară.



Nu un om de pe stradă spune că AUR e partid extremist. PSD a spus. Pentru unii români, AUR e partidul preferat. Pentru alții, ei reprezintă dreapta radicală. Pentru alții, sunt extremiști. Discuția e lungă.

Dar ceea ce pentru PSD-ul lui Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Mircea Geoană ar fi fost odinioară o linie de netrecut, pentru urmașii lor de astăzi, Ciolacu-Grindeanu-Neacșu-Vasilescu nu e decât o chestiune de oportunitate sau oportunism. Oportunitate în a direcționa voturi către candidatul AUR în speranța unei finale prezidențiale Ciolacu-Simion, cum s-a întâmplat în 2024, și oportunism pentru a reveni la puterea reală în definiția politicii noastre: cea a banilor.

Prin încăperile din Kiseleff, duhul politic al lui Ion Iliescu umblă noaptea pe sub stele și vorbește de unul singur. Are un atac de panică: partidul pe care l-a făcut mare defilează alături de cei a căror ideologie e tot ceea ce a detestat mai mult. „Patrulaterul roșu” s-a rupt după ce Ion Iliescu n-a mai rezistat și a spus despre Vadim Tudor ceea ce gândea: că era Jirinovski al României.

Astăzi, nu liderul, ci un nume proaspăt și fără susținere în partid, Victoria Stoiciu, gândește și spune asta. S-a întors lumea invers și stafiile ies din oglinzi.

AUTOR> Cătălin Tolontan