Moşii de vară
Featured, Life

Moşii de vară 2021. Tradiţii şi superstiţii. Ce să nu faci cu niciun chip în această zi pentru a nu fi bântuit

Sâmbătă, 19 iunie 2021, facem pomenirea tuturor celor adormiți din neamul nostru. Această sâmbătă dinaintea Rusaliilor este cunoscută sub numele de Moşii de vară.

Moşii de vară 2021. În această zi, Biserica face pomenirea generală a morților, rugându-se pentru ei, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminică următoare, potrivit crestinortodox.ro

Grija celor din această lume pentru cei plecaţi la cele veşnice trebuie exprimată prin pomenirile lor la Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate părticele din prescură pentru ei. Ele sunt așezate pe Sfântul Disc, alături de Sfântul Agneț, adică acea parte care îl reprezintă pe Hristos. Prin acest act cerem Mântuitorului să reverse și peste ei dragostea Sa.

Moşii de vară 2021. Tradiţii de moşii de vară: este bine să laşi în fântână un bănuţ de sufletul morţilor
Acestei zile îi sunt specifice mai multe tradiții și superstiții. Astfel, după slujba parastasului, credincioșii dau pomană celor nevoiaşi în amintirea celor pe care i-au pierdut.

Pachetele oferite trebuie să conțină un vas nou pe care se aşază fructe, plăcintă, mămăligă, caș, ouă, colac. De obicei, se pregătește mâncarea preferată a celor comemorați. Se spune că, în această zi, este bine să se dea de pomană, printre altele, ceapă verde și usturoi, asta pentru ca în grădină să rodească tot ce au semănat gospodarii.

În pachete se mai pune și câte o cană cu „băutură curată” – apă de izvor, lapte sau vin curat. Până nu termină de împărțit pachetele oferite pomană, credincioșii nu au voie să mănânce absolut nimic.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de Moșii de vară și de Rusalii este cea a „limbilor ca de foc” ce s-ar fi pogorât asupra apostolilor. Ele sunt simbolizate de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de oameni la biserică pentru a fi sfințite. După slujbă, crenguțele cu frunze se iau acasă şi se aşază la icoane, la uşi și la porți, existând credinţa că ele vor aduce prosperitate în gospodărie tot anul, protejând de fulgere, grindină și duhuri rele.

Se crede că teiul sfințit poate vindeca probleme de auz.

Potrivit unei alte tradiţii, morții trebuie să primească apă de pomană pentru a nu suferi de sete pe lumea cealaltă. Așadar, în această zi, cei care iau apă din fântâni, trebuie să lase câte un bănuț de sufletul morților.

În zona Munteniei, există credinţa că bucatele care se dau de pomană este bine să fie aburinde. Totodată se mai crede că femeile care muncesc în sâmbăta morților, la Moșii de vară din iunie 2021, riscă să le amorțească mâinile.

Moşii de vară 2021. Superstiţii de moşii de vară: evită să faci acest lucru, altfel pomana nu va ajunge la cei pomeniţi
În această zi nu e bine să dormi afară sau la altcineva decât în propria casă, pentru că morții bântuie până în această zi, când se întorc în mormânt.

Femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, existând credinţa că pomana nu va ajunge la cei pomeniți.

Se spune că dacă plouă în ziua moșilor de vară va fi o recoltă foarte bogată.

Nu se aruncă și nu se fac gunoaie sau lături, pentru că ele pot ajunge în gura morților, care se vor înfuria și se vor răzbuna.

blank