Featured, International

Moscova a vrut neapărat un militar, aşa că s-a convenit la un schimb de prizonieri cu Ucraina

Moscova a condiţionat orice schimb de prizonieri cu Ucraina de livrarea lui Volodimir Ţemah, fost şef militar separatist prorus, al cărui nume a fost citat în ancheta referitoare la prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, doborât de o rachetă rusească în 2014 deasupra zonei de conflict din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă un responsabil ucrainean de rang înalt, potrivit Agerpres.

Fost responsabil al ‘apărării antiaeriene’ a separatiştilor proruşi, încarcerat de Kiev din iunie, Volodimir Ţemah, în vârstă de 58 de ani, a fost livrat Moscova în cadrul unui schimb de prizonieri fără precedent, criticat şi de Olanda.

„Absenţa lui Ţemah de pe lista persoanelor schimbate ar fi provocat automat oprirea negocierilor cu Rusia”, a declarat şeful serviciilor ucrainene de securitate, Ivan Bakanov, pentru agenţia Interfax-Ucraina, la scurt timp după schimbul a 70 de prizonieri între Kiev şi Moscova.

Potrivit lui Bakanov, această ‘exigenţă a Moscovei’ este „o nouă dovadă a implicării ruse în prăbuşirea zborului MH17”.

Rusia respinge categoric orice implicare în tragedia aviatică, soldată cu 298 de morţi, printre care 196 de olandezi.

De altfel, Olanda şi-a exprimat imediat ‘regretul’ faţă de decizia Kievului. Guvernul olandez a consultat Ucraina „în mai multe rânduri şi la cel mai înalt nivel” pentru ca Volodimir Ţemah să nu fie inclus în acest schimb, a precizat ministrul de externe Stef Blok într-o scrisoare către Camera legislativă inferioară.

blank

„Am fi dorit să fie disponibil pentru anchetă”, a declarat Brechtje van de Moosdijk, purtător de cuvânt al grupului de anchetă privind MH17, după eliberarea condiţionată a lui Ţemah joi.

Ţemah a putut fi în sfârşit interogat de anchetatorii olandezi înaintea acestui schimb de prizonieri, a declarat pentru AFP o sursă informată.

„A fost interogat” înaintea efectuării schimbului, a declarat sâmbătă, la rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a preciza de către cine. „Am făcut tot ceea ce ni s-a cerut. Era complicat. Mă temeam ca schimbul să nu eşueze din cauza asta”, a adăugat el.

Ţemah, capturat în iunie de serviciile secrete ucrainene, era judecat la Kiev pentru „participare la o organizaţie teroristă”, formulă folosită de autorităţi pentru acţiunile militare ale separatiştilor.

malaysia, airlines, razboi ucraina, avionul mh17, schimb de prizonieri vladimir temah

blank