Mohammad Murad
Actualitate

Mohammad Murad: Mafia imobiliară este mână în mână cu procurorii

Omul de afaceri Mohammad Murad susține că a existat o interferență la nivel înalt pentru a obține autorizații de construcție frauduloase. Într-un caz concret, procurorul șef al Constanței l-a abordat pe omul de afaceri și i-a solicitat semnătura pentru a facilita eliberarea unei autorizații pentru o persoană nedeclarată, în ciuda faptului că amplasamentul terenului se afla direct pe plajă.

Mohammad Murad a fost invitat în emisiunea Culisele statului paralel, de la România TV, acolo unde a precizat că mafia imobiliară este mână în mână cu procurorii.

„Constanța e un județ atipic, dacă ne uităm pe rezultatele economice din ultimii ani, ne merge tot mai rău. O să vedeți tâmplarul că este primar într-o comună, o să vedeți oameni atipici, în diferite locuri. Cred că cel mai grav este situația în care tu, ca șef al unei instituții, folosești toate resursele și oamenii acesteia în interes personal. Politica nu există, în Constanța. PNL și PSD au fost partenere întotdeauna doar la interesele comune. Există un șef, nu vreau să spun, dar este angajat al statului român, care taie și spânzură”, a declarat acesta.

Oamenii nu au curajul să ridice capul

„Acesta a continuat prin a spune că acestui șef nu îi este frică de ceea ce face, subliniind că, în cei 30 de ani de când face afaceri în Constanța, Mohammad Murad a observat că oamenii nu au curajul să ridice capul.

Frapant este că nu îi este frică de ceea ce face. Fac afaceri în Constanța de 30 de ani, iar în tot acest răstimp am constatat că oamenii nu au curaj să ridice capul. Mazăre a avut o etapă, iar apoi s-a continuat o altă etapă. Am avut deschidere în 2013 la un hotel, și i-am spus că ce exista aici i s-a datorat lui Mazăre, pentru că nu era nicio investiție făcută. Cred că interesele noastre nu au fost aceleași”, mai spune Mohammad Murad.

Se dau șpăgi pentru orice

Mohammad Murad a confirmat că a dat și șpăgi, subliniind că dacă nu făcea acest lucru atunci stătea în procese pentru trei ani.

„Să nu credeți că nu am dat șpăgi, pentru că altă variantă era să stai în procese 3 ani. Dai șpagă pentru orice. Suntem o țară balcanică. Impozitul pe șpagă nu mergea. Important este să găsim soluții, că așa, despre ce se întâmplă aici putem vorbi două mii de ani”, continuă el.

I s-a cerut să se retragă din alegeri

Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că Vergil Chițac, primarul Constanței, are mai multe defecte, însă nu este un mafiot. Mohammad Murad a adăugat că edilul orașului de la malul mării l-a sunat o singură dată pentru a-i mulțumi că s-a retras din alegeri.

„În ultimii ani încearcă să facă tot mai mult. Chițac are multe defecte, dar nu este mafiot. El m-a sunat doar o singură dată, să-mi mulțumească pentru că m-am retras din alegeri. M-a sunat cineva să mi spună să mă retrag din alegeri, iar eu am crezut că suntem în democrație. Nu există așa ceva, este o prostie, totul este relativ”, a fost mesajul lui Mohammad Murad în emisiunea Culisele statului paralel.

blank