Featured, Social

Moarte suspectă la Giurgiu: o femeie a murit în ambulanță

O femeie în vârstă de 42 de ani, din Prundu, a murit, vineri dimineață, într-o ambulanță care o transporta la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.

Din primele informații, se pare că acesteia i s-a făcut rău acasă, a leșinat, iar soțul său a vrut să o ducă la spital cu mașina personală, însă, pe drum, femeia a intrat în stare de inconștiență.

În urma celor întâmplate, bărbatul a apelat la 112 pentru ca femeia să fie preluată de o ambulanță.

Conform realitateadegiurgiu.net, aceasta a fost preluată de ambulanță, însă în zona rondului de la Daia a decedat.

Oamenii legii din Giurgiu au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

blank