Miță de la Bere gratis
Showbiz

Miță de la Bere gratis, revoltat că statul vrea să ia 70% din banii artistilor

Muzicienii din România sunt puși în fața unei provocări fără precedent: statul vrea să colecteze 70% din banii proveniți din drepturile de autor care nu sunt revendicate, sume care, în prezent, se întorc în mod echitabil la toți artiștii. Un proiect de lege în acest sens a trecut de Senat și urmează să intre în dezbatere și la Camera Deputaților. Mihai Georgescu, alias Miță de la Bere Gratis, a precizat pentru Gândul că „nici Ceaușescu nu a luat drepturile de autor ale cântăreților”.

Comisia pentru cultură din Camera Deputaților va dezbate, luni, pe 6 decembrie, proiectul legislativ pentru modificarea Legii nr.8/1996 a dreptului de autor și drepturilor conexe. Acest proiect este unul extrem de controversat, după ce un amendament propus de Alina Gorghiu (PNL) prevede că 70% din banii nerevendicați din drepturile de autor să ajungă la bugetul de stat, în loc să fie distribuiți, după trei ani, la artiști, așa cum prevede legea în prezent.

Mihai Georgescu, alias Miță de la Bere Gratis, spune că acest demers este unul foarte grav.

Miță, Bere Gratis: „Este o încălcare flagrantă a unor drepturi private”
„Situația este foarte complicată, pentru că această lege a trecut prin Senat și a fost votată de toate partidele politice, ceea ce este foarte grav. Este o încălcare flagrantă a unor drepturi private, care se legiferează peste tot în lume într-un singur mod: drepturile private ale autorilor rămân la organizațiile de gestiune colectivă.
Tu dacă vrei să faci un spital, ca stat, nu iei bani din medicină, iei bani de la tutun, din taxele pe tutun, pe alcool, taxele pe benzină”, a declarat Mihai Georgescu.

Artistul Miță de la Bere gratis a explicat de unde vrea statul să ia 70% din drepturi de autor, bani care ar urma să fie vărsați într-un „Fond Cultural Naţional”.

„Este un precedent foarte periculos. Este un mod de intruziune în bani privați”
„Acești bani se iau din operele neidentificate, adică cineva care nu și-a înscris muzica la o organizație de gestiune colectivă. Sau, nu se cunoaște identitatea unui autor, iar banii pentru aceste drepturi se împart la ceilalți membri ai forurilor de gestiune colectivă, pentru că este un drept privat.

Este un precedent foarte periculos. Este un mod de intruziune în bani privați. Nici măcar Ceaușescu nu a luat drepturile de autor ale cântăreților. Este foarte grav ce se întâmplă”, a mai declarat Miță pentru Gândul.

Proiectul de lege este în prezent la Camera Deputaților, de unde se așteaptă o speranță din partea artiștilor, în sensul respingerii acestei inițiative.

„Banii aceștia, după trei ani, se întorceau într-un mod echitabil tot către autori”
„Statul vrea să ia 70% din remunerațiile sau drepturile de autor de la oricare organism, care nu au putut fi repartizate trei ani de zile. De exemplu, sunt televiziuni și radiouri care plătesc, dar care nu trimit informații complete cu privire la operele pe care le-au utilizat, și din această cauză, timp de trei ani nu pot fi identificați titularii, deși pot să fie unii foarte cunoscuți. Banii aceștia, după trei ani, se întorceau într-un mod echitabil tot către autori. Amendamentul la proiectul de lege este semnat de Alina Gorghiu. Așteptăm să vedem ce decid cei de la Camera Deputaților”, au precizat, pentru Gândul, reprezentanții UCMR-ADA, organism care repartizează banii din drepturile de autor colectate.

blank