Featured, International

Misiunea navală a UE, pentru aplicarea embargoului ONU, privind armele impotriva Libiei, pot evita rutele cu emigranți

Misiunea navală a Uniunii Europene pentru aplicarea embargoului ONU privind armele împotriva Libiei poate evita rutele cu migranţi din Marea Mediterană, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-un interviu apărut marţi în cotidianul german Die Welt, potrivit DPA și agerpres.

Uniunii Europene pentru aplicarea embargoului ONU privind armele împotriva Libiei UE s-a angajat să depună toate eforturile pentru a împiedica intrarea de arme în Libia, ţară măcinată de conflicte, dar statele membre nu sunt de acord cu reluarea patrulelor navale în cadrul actualei misiuni Operaţiunea Sophia care salva de asemenea şi migranţi pe mare.

„În opinia mea, navele (care impun embargoul privind armele – n.r.) ar putea fi desfăşurate în largul mării, departe de traseul folosit de persoanele care pleacă din Libia, şi care nu sunt multe în prezent”, a spus Borrell pentru Die Welt.

În schimb, navele ar putea fi desfăşurate în estul Mediteranei, a spus el, precizând că aceasta este direcţia de unde vin armele.

În acelaşi timp, Borrell a mai afirmat că prezenţa UE în Mediterana nu a fost un factor care să fi încurajat migranţi să pornească în călătorii periculoase pe mare, adăugând că astfel de temeri nu sunt susţinute de fapte.

Misiunea UE, care ar putea fi redenumită, va trebui să facă mai mult decât să monitorizeze rutele maritime, a spus Borrell.

„Simpla monitorizare nu este suficientă. Monitorizarea nu intervine în traficul de arme, din care o parte nu se desfăşoară pe mare, ci pe uscat, unde de asemenea trebuie să monitorizăm, să raportăm şi să reacţionăm”, a mai afirmat el.

Borrell a mai făcut apel la statele europene să îşi intensifice angajamentul în regiunea Sahel din Africa, unde Franţa conduce operaţiuni anti-teroriste. Germania a refuzat în mai multe rânduri să contribuie cu forţe speciale.

blank