Mirela Stoian, alias Lila, ajunsă la mila părinţilor
Showbiz, Stiri

Mirela Stoian, alias Lila, ajunsă la mila părinţilor

Mirela Stoian, alias Lila, ajunsă la mila părinţilor

Mirela Stoian, alias Lila, ajunsă la mila părinţilor
Mirela Stoian, alias Lila, ajunsă la mila părinţilor

Din păcate, vremurile pe care le traversăm nu sunt tocmai propice exercitării, pe salarii corecte, a profesiilor pe care le avem, mulţi dintre noi. Viaţa ne dă cu capul de pereţi şi ne învaţă să încercăm, măcar să încercăm, să supravieţuim. După ce am aflat că Dragoş Moştenescu este şomer veritabil, cum zice el, de trei ani, aflăm acuma că şi Mirela Stoian de la Vacaţa Mare, cea care interpreta personajul Lila, are acelaşi gen de probleme. De cinci ani – iată că mai mult decât Moştenescu – nu reuşeşte să se angajeze. „Eu am vorbit ultima oară cu băieţii acum cinci ani, în aprilie, şi mi-au zis „ne vedem în toamnă”, dar nu s-a mai întâmplat niciodată. Din ziare am aflat cu tristeţe, cu mâhnire că Vacanţa Mare ia o pauză. De atunci, sunt şomeră. Sunt mâhnită că, după 10 ani împreună, nimeni nu mi-a spus „mulţumesc” sau să primesc un avertisment. Mugur nu m-a sunat niciodată de atunci. Dacă el nu a vorbit cu mine, de ce aş face-o eu? Cu restul vorbesc şi chiar am mai jucat piese de teatru împreună. Regret că am plecat de la Pro TV atunci când cei de la Vacanţa Mare m-au găsit acolo şi au vrut să mă ia la Kanal Da declarat Mirela la un post de televiziune. Dar confesiunea ei are încă şi mai mult dramatism de atât. Lipsa unui loc de muncă, deşi a încercat în mai multe rânduri să găsească şi să facă ceva, a dus la faptul dureros că, a ajuns la mila părinţilor ei şi a sorei, care o ajută cu bani. „Mi-am plâns de milă, am strigat de disperare. Ştiu că mai am multe de dat, de oferit. Mă intreb deseori dacă am murit şi nu-mi dau seama”, a mai spus actriţa. Ea crede că, într-un fel, personajul tâmp pe care îl interpreta la Vacanţa Mare, Lila, şi-a cam pus amprenta asupra ei şi a carierei ei, stigmatizând-o şi făcând lumea să creadă că ea nu poate decât atât, ce şi cât putea Lila în Vacanţa Mare. Şi, aflând astfel de lucruri, mai că-ţi vine să te întrebi cum e lumea asta orânduită. N.M.  

blank