Mirel Rădoi
Sport

Mirel Rădoi, dorit de un club din străinătate. La ce echipă ar putea să ajungă selecționerul cu care am ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar

Mirel Rădoi urmează să rămână liber de contract și are șanse să preia formația Al-Nassr Riad, potrivit presei din Arabia Saudită, transmite Digisport.ro. Antrenorul părăsește echipa națională a României, cu care a ratat accederea la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar 2022, deși cu două etape înainte de final „tricolorii” erau favoriți la locul 2 în grupa preliminară.

Mirel Rădoi e dorit de Al-Nassr Riad, ocupanta locului 9 din Arabia Saudită

Potrivit portalului Akhbaar24, conducerea clubului saudit Al-Nassr e încântată de Mirel Rădoi și vor să îl convingă să se întoarcă în Arabia Saudită, unde evoluase ca jucător al lui Al-Hilal.

În prezent, Al-Nassr e pe 9 în prima ligă din Arabia Saudită, cu 14 puncte după primele 10 runde, iar șefii clubului saudit intenționează să îl demită pe antrenorul portughez Pedro Emanuel și să înceapă negocierile cu Mirel Rădoi.

În lotul echipei din Riad sunt trei vedete de talie internațională – atacanții Gonzalo Martinez (28 de ani, evaluat la 12 milioane euro) și Vincent Aboubakar (29 de ani, evaluat la 10 milioane de euro), respectiv mijlocașul Talisca (27 de ani, evaluat la 10 milioane de euro).

Varianta Mirel Rădoi ar fi fost luată în calcul și de Al-Ain, însă mutarea nu s-a mai concretizat.

„Nu m-aș întoarce prea curând la echipa națională. De ce? Ca să te poți întoarce la echipa națională, trebuie să treacă o perioadă de câțiva ani, trebuie să vină alte generații pentru că, altfel, nu văd rostul. Facem o pauză de trei ani, iar aducem același antrenor? Din punctul ăsta de vedere, m-aș vedea la echipa națională din nou, dar nu prea curând. Pentru asta va trebui în cariera de antrenor, la echipa de club, să realizez ceva important, ceva măreț, ca să revii la echipa națională”, spunea Mirel Rădoi după ratarea calificării la Cupa Mondială.

blank