Mircea Sandu
Actualitate, Featured

Mircea Sandu s-a mutat cu soția în Franța

Mircea Sandu a plecat din România săptămâna aceasta, el stabilindu-şi reşedinţa în sudul Franţei, la Nisa, unde este o climă mai blândă, benefică pentru sănătate.

Mircea Sandu a acceptat să vorbească despre situația sa și a declarat pentru ProSport că ar urma să se mai întoarcă în România, mai ales că mai are niște procese pe rol.

„Dumitru Dragomir știe exact care este situația mea. Da, am plecat joi din România în Franța. Nu este niciun secret. Sunteți chiar atât de surprinși? Am plecat cu soția mea.

Însă, stați liniștiți că nu am plecat definitiv din România. Știți și voi că eu am tot avut niște probleme de sănătate în ultimul timp. Acum sunt mai bine, iar aici în Franța este o climă care îi permite organismului meu să treacă mai ușor peste problema mea. Dar și cu asigurările de sănătate aici la Nisa este mai bine. Am posibilitatea să fiu tratat medical mult mai bine. Cum alții aleg să meargă în Dubai, eu am ales Franța.

Voi reveni în țară în primăvară și sper să îmi rezolv situația și cu procesele astea. Și ele au contribuit la înrăutățirea stării mele de sănătate și nu mi-a fost ușor. Până acum ați văzut că am ieșit cu bine din procese și am fost achitat”, a spus Mircea Sandu.

blank