Mircea Lucescu
Featured, Sport

Mircea Lucescu a câștigat titlul de campion al Ucrainei alături de Dinamo Kiev

Mircea Lucescu (75 de ani) a obținut titlul de campion al Ucrainei alături de Dinamo Kiev, cu trei runde înainte de finalul sezonului.

Duminică, în runda cu numărul 23 din Ucraina, Dinamo Kiev a trecut fără emoții de Inhulets, scor 5-0. Zabarnyi (4′), Besiedin (14′), Tsygankov (48′, 70′) și Popov (82′) au marcat pentru formația lui „Il Luce”. Tot azi, Șahtior, ocupanta locului secund, a pierdut pe terenul celor de la Oleksandrya, scor 0-2.

La finalul meciului, după sărbătoarea lui Dinamo Kiev, patronul Igor Surkis a vorbit despre performanța echipei sale, dar și despre viitorul lui Mircea Lucescu. Omul de afaceri spune că a riscat când l-a numit în funcție pe „Il Luce”, dar acum se felicită și e convins că românul își va duce la final contractul, scadent în iunie 2022.

„Suntem din nou campioni! N-a fost ușor și sunt recunoscător staff-ului. A fost un an dificil, cu o pandemie teribilă, care a afectat toată lumea, dar am luptat, în ciuda faptului că întreaga echipă s-a îmbolnăvit. Le sunt recunoscător medicilor, staff-ului, dar, în primul rând, vreau să-i spun un enorm ‘mulțumesc!’ lui Mircea Lucescu, care a creat o echipă eficientă într-un timp scurt. Doar un orb n-ar vedea că echipa a crescut din punct vedere al calității. Jucăm diferit, iar el știe ce vrea.

Am riscat, vă spun sincer, când l-am numit pe Mister, dar riscul este justificat. Îi sunt foarte recunoscător. Să-i dea Dumnezeu multă sănătate și să antreneze mulți ani la același nivel. Această echipă va crește, sunt sigur. Ne dorim mult să ajungem în Europa. Spectatorii sunt în vacanță acum, sunt absenți, dar primim energia milioanelor de fani ai acestei echipe.

Sunt sigur că Lucescu va rămâne antrenorul echipei, pentru că mai are contract. El a construit această echipă. E timpul să ne propunem obiective în competițiile europene. Jucătorii au atins un anumit nivel, au jucat în Champions League cu Barcelona și Juventus, au evoluat și la națională și au căpătat experiență.

Întăriri pentru Champions League? Dacă e nevoie, vom vedea ce jucători putem cumpăra, unii mai valoroși decât cei pe care îi avem. Misiunea mea e să folosesc banii pentru jucătorii pe care antrenorul principal îi dorește”, a spus Igor Surkis, citat de sport.ua.

Mircea Lucescu, care a preluat banca tehnică a lui Dinamo Kiev la începutul acestui sezon, a avut parte de o stagiune excelentă. A câștigat Supercupa Ucrainei, a calificat echipa în grupele Champions League și, ulterior, în optimile Europa League, iar acum este aproape de event. Pe lângă titlul asigurat astăzi, Dinamo este calificată și în finala Cupei, unde va întâlni Zorya.

18 victorii, patru remize și o singură înfrângere a înregistrat Dinamo Kiev în actuala ediție de campionat
51-14 este golaverajul lui Dinamo Kiev din campionat


blank