Politic, Stiri

Mircea Ionescu Quintus, despre Klaus Iohannis: Singurul meu regret este că l-am pierdut de la partid

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, joi seară, într-o intervenție la emisiunea Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, cu privire la interviul acordat de Klaus Iohannis postului Realitatea TV, că nu a fost uimit de prestația șefului statului, precizând că așa l-a cunoscut și l-a apreciat „ca pe un om stăpân pe programele lui, pe intențiile lui, pe buna lui apreciere pe care o dat-o cetățenilor acestei țări”. Mircea Ionescu Quintus a afirmat că singurul său regret, în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis, este că a plecat din PNL, însă a subliniat, pe de altă parte, că este ‘neamțul hotărât’, de care România avea nevoie.

Quintus: Cel care va fi ales președintele PNL are şanse să devină PREZIDENŢIABIL

„Pentru mine nu e o surpriză (…) așa l-am cunoscut, așa îl apreciez, ca pe un om stăpân pe programele lui, pe intențiile lui, pe buna lui apreciere pe care o dat-o cetățenilor acestei țări, indiferent dacă l-au votat sau nu. I-aș zice un neamț hotărât de care aveam nevoie, așa cum România a avut nevoie de Carol I. Klaus Iohannis nu ne-a demostrat altceva decât personalitatea de care aveam nevoie și care nu se schimbă, în momentul când are putere (…) El se schimba din ce în ce mai bine, spre norocul și spre binele acestor oameni și acestei țări pe care o conduce. Singurul meu regret este că l-am pierdut de la partid și mă gândeam ce greu e să alegi: să dai țara pe mâna unui om bun sau să-l păstrezi în partidul tău, și, ca român, întotdeuana m-am gândit că așa e bine, să stabilim interesul general”, a declarat președintele de onoare al PNL.

blank