Eurodeputatul PNL Mircea Hava a declarat joi că premierul Florin Cîţu ar trebui să îl remanieze pe ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pe care îl consideră principalul vinovat pentru problemele din PNRR.
Mircea Hava, fost primar al Alba Iuliei, cunoscut pentru buna absorbţie a fondurilor europene din perioada în care era edil, i-a sugerat premierului Cîţu să-l remanieze pe ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea, şi spune că problemele cu PNRR-ul nu ar fi existat, dacă ministrul s-ar fi consultat cu specialiştii din PNL.
„Eu cred că acesta este primul lucru pe care trebuie să îl facem toți dintre noi, membrii Partidului Național Liberal, în oricare funcție am fi, să spunem adevărul, indiferent că supără sau nu supără, și să corectăm lucrurile. Da, cred, dacă acest portofoliu era la noi și dacă ministrul – pentru că tot timpul este un dacă – discuta cu cei care știu ce înseamnă fondurile europene, deci cei care au lucrat, nu că am fi Alba Iulia care am fost campioni, cei mai buni, dar știm foarte multe lucruri legate de ceea ce înseamnă accesarea banilor europeni… dacă se lucra cu noi și dacă eram luați în seamă, nu numai noi, toți, indiferent, de la opoziție, de peste tot, cei care știu să lucreze și să facă ceva pentru România, altfel erau lucrurile”, a spus Mircea Hava la B1TV.
„Acest PNRR nu este nici al PNL, nici al altui partid, USR – mie nu îmi place să îi spun numele, este al țării, sunt banii românilor care trebuie să intre odată și odată acolo unde le este locul. Gândiți-vă, sfârșit de septembrie, noiembrie, decembrie, o să ne trezim că vine Moșul și ni-i aduce într-un sac, ni-i bagă pe horn ca să folosim banii, lucruri care nu sunt normale. Nu putem să facem comparații cu Ungaria, acolo este cu totul și cu totul altă chestiune. De ce nu ne comparăm cu cei de dimensiunea noastră, care deja și l-au aprobat, și eu m-aș compara cu Portugalia. O să spună cineva că acolo este alt lucru, dar nu este adevărat, sunt oameni care au vrut să aducă bani pentru țara lor și oameni care, dacă n-au înțeles ce înseamnă reziliență, au luat DEX-ul și au citit”, a adăugat eurodeputatul PNL.
Mircea Hava: „Am înţeles că protocoalele s-au făcut în funcţie de ce face fiecare ministru. Livrezi, rămâi. Nu livrezi, te duci acasă”
Întrebat dacă nu a fost contactat de nimeni din actualul Guvern pentru discuții despre PNRR, oficialul european a spus: „Nu, nu am fost, dar pot să vă arăt câte scrisori am trimis. Eu n-am făcut singur lucrurile acestea, ci le-am făcut cu o echipă”.
„Ceea ce ar trebui să facă primul-ministru, ar trebui să-i spună domnului care se ocupă de această problemă, `domnule, te rog frumos, du-te acasă!`. Nu îmi este drag acest guvern, această coabitare, și fără vorbe mari vă spun, îmi este mai dragă țară. Domnule, du-te acasă. Nu cred că cineva va face scandal – vor face scandal, dar lucrurile se pot discuta. Pentru că așa am înțeles, că s-au făcut ultimele protocoale în funcție de ceea ce face fiecare ministru, de ce livrează. Livrezi, rămâi. Nu livrezi, te duci acasă. Cred că ar fi un exemplu deosebit. Nu am nimic personal cu domnul Ghinea, v-o spun cinstit, nimic, nimic, însă este o chestiune legată de ceea ce înseamnă acest PNRR. Nu sunt supărat că nu ne-a pus la muncă, luați-o așa cum trebuie și cum cred că înțelege fiecare om din lumea aceasta, dar ne-am oferit și oricând vă pot pune la dispoziție toate scrisorile”, a mai afirmat Mircea Hava.