Politic, Stiri

Mircea Geoană l-a atacat pe Antonescu, transmiţându-i mesaje despre singurătate în cursa politică

„Să nu se trezească unii că aleargă singuri şi ies pe locul doi”

mircea_geoana_87105200_87748700_65147700

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PSD, că nu există „Românie debilă” decât în „mintea unora”, şi i-a transmis, indirect, lui Crin Antonescu, că s-ar putea trezi că aleargă singur şi iese pe locul doi.

Mircea Geoană a declarat că social-democraţii au fost corecţi în relaţia cu colegii liberali. „Deşi suntem un partid cu talie dublă faţă de dânşii, am acceptat, pentru a avea această alianţă împreună şi această majoritate, paritate la nivel local şi la nivel de guvernare. Niciun alt partid nu a făcut un astfel de sacrificiu tactic, pentru un scop strategic, cum am făcut-o noi şi conducerea partidului. Am fost şi suntem serioşi şi oneşti şi solidari până la capăt, dar cred că este legitim să cerem acelaşi lucru din partea partenerilor noştri”, a arătat Geoană.

„De prea mult timp, pe fiecare subiect pe care partidul şi guvernarea îl propune, văd o formă de rezistenţă, o formă de plan”, a spus Geoană, adăugând că acesta este, în opinia sa, „un început de plan strategic de prepoziţionare pentru 2014”, în care practic se simte o opoziţie în interiorul puterii din partea unora dintre partenerii PSD.

„Nu este sănătos şi trebuie să spunem mai clar că aceste lucruri nu sunt acceptabile şi, aşa cum noi am fost oneşti şi corecţi până la capăt, aşteptăm să fim trataţi cu respect în casa noastră, în care suntem partidul cel mare, şi care suntem partidul care trebuie să dăm dovadă de înţelepciune dar şi de fermitate”, a mai declarat Geoană.

El a continuat: „Este o gândire greşită pe care unii şi-o propun, pentru că, alergând după simpatia iluzorie a unor categorii care nu îl vor vota niciodată, se riscă un lucru mult mai important, pierderea grosului alegătorilor USL care au votat în 2012 împotriva regimului Băsescu, şi pentru Uniune, împotriva crizelor, a conflictelor sterile şi pentru reconstrucţia ţării”.

„Nu există Românie debilă decât în mintea unora”, a mai spus Geoană, adăugând: „Cu o astfel de lipsă de încredere în propria ţară şi întregul popor, să nu se trezească cumva unii că aleargă singuri şi ies pe locul doi”.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în 31 octombrie, la Realitatea TV, comentând consecinţele pactului de coabitare, că „avem o ţară debilă în plan intern, care greu reuşeşte (…) să meargă înainte, în revigorarea economiei”, el menţionând că există şi o paralizie a Guvernului şi a majorităţii.

 

 

blank