Mircea Geoană
Actualitate

Mircea Geoană a ajutat la prevenirea unui război. Dezvăluirile unui fost șef NATO

Un fost secretar general al NATO face dezvăluiri legate de activitatea lui Mircea Geoană. În 2001, când era ministru de externe al României, a reușit, alături de alți oficiali, să prevină războiul din Macedonia. A fost nevoie de peste 10 vizite pentru ca pacea să fie restabilită.

Lordul George Robertson, secretar general al NATO în perioada 1999 – 2003, a vorbit despre războiul din Macedonia din 2001 și despre modul în care acesta, alături de alți oficiali, au reușit să restabilească pacea. Fostul șef al Alianței a povestit că împreună cu Javier Solana și Mircea Geoană, s-au implicat în evitarea unui război. În 2001, Mircea Geoană nu deținea funcția din cadru NATO, ci era ministru de externe al României.

Fostul șef al Alianței a spus că insurgenții începuseră deja să împușce polițiștii macedoneni și a fost nevoit să efectueze 11 vizite pentru ca obține un acord de pace.

„Am prevenit un război. Javier Solana și cu mine, și ministrul de externe de atunci al României, Mircea Geoană, ne-am implicat într-un război practic embrionar în ceea ce se numea atunci fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în 2001.Insurgenții au început să împuște polițiști macedoneni pentru că aveau o serie întreagă de nemulțumiri.Am fost de 11 ori în Macedonia în cursul acelui an și, treptat, am construit un acord de pace”, a declarat fostul șef al NATO în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC 4.

Mircea Geoană

Fostul șef al NATO s-a întors în Macedonia, la mai bine de două decenii de la conflictul militar

Fostul șef al NATO s-a întors în Macedonia, la mai bine de două decenii de la conflictul militar. Sursa foto: Dreamstime

Evenimentele din 2001 i-au rămas întipărite în memorie fostului șef NATO

Lordul George Robertson a mărturisit că președintele Macedoniei de la acea vreme, Boris Trajkovski, a jucat un rol de execuție. Fostul șef al NATO spune că a reușit în cele din urmă să abțină un acord de pace, iar în 2022 a mers în vizită în regiunea implicată în conflict, care acum se numește Macedonia de Nord.

„Ne-am angajat cu diferitele părți aflate în conflict. Din nou, artele întunecate au fost toate folosite, pot să vă spun, cu un efect maxim.Președintele țării de la acea vreme, Boris Trajkovski, care avea să moară în mod tragic într-un accident aviatic mai târziu, a jucat un rol de excepție.Am construit un acord de pace și am prevenit un război. Iar anul trecut m-am întors în ceea ce se numește acum Macedonia de Nord. Și am mers într-unul dintre satele care jucase un rol cu adevărat dramatic în acea bătălie, deoarece insurgenții cuceriseră această localitate și rămăseseră blocați. Și a trebuit, prin telefon, să încerc să-i scot din acel oraș când forțele guvernamentale au vrut să-i anihileze”, a spus fostul șef al NATO.

Evenimentele din 2001 i-au rămas întipărite în minte fostului secretar general al Alianței. El spune că nu a reușit doar să prevină un război, ci și să construiască o țară mixtă, care a lăsat totul trecut în urmă pentru un viitor mai bun.

„Mi-a rămas întipărit în minte. Așa că am vrut să mă întorc. Și i-am întâlnit pe luptători, pe insurgenți.Dar am fost prezentat lor de către liderul insurgenților de atunci, în 2001, care acum este ministrul adjunct de externe al Macedoniei de Nord.Așadar, nu numai că am prevenit un război, dar am construit o țară, o țară interetnică, mixtă, în care trecutul a fost lăsat în urmă, iar insurgenții sunt acum parte integrantă a unui guvern divers din punct de vedere etnic, într-o țară care este acum membră cu drepturi depline a NATO”, a adăugat Robertson.

blank