Actualitate, Stiri

Mircea Băsescu căuta înţelegere şi la Kovesi, şi la Bercea

Inclusiv avocatul lui Sandu Anghel ar fi fost angajat de fratele preşedintelui

 basescu

În lupta pentru albirea dosarului de corupţie în care a fost arestat preventiv Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost “aruncată” şi judecătoarea Daniela Tiţian, consiliera procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. Potrivit jurnalul.ro, judecătoarea Dana Tiţian de la Curtea de Apel Alba Iulia este unul dintre oamenii de încredere ai lui Kovesi, care au urmat-o îndeaproape. I-a fost consilier în perioada în care a condus Parchetul General, apoi a fost solicitată să-i fie consilier şi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Pe 2 martie 2011, la câteva zile după arestarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, Mircea Băsescu îi trimite la ceas de seară un e-mail judecătoarei Tiţian, care ocupa funcţia de consilier al lui Kovesi la Parchetul General. Acesta i se plângea judecătoarei că a fost vizitat în toiul nopţii de soţia şi fiica lui Bercea Mondial. Cele două femei îi cereau să-l ajute pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi, într-un stil cu totul diferit faţă de înregistrările video, Mircea Băsescu scrie că le-a sfătuit să aibă încredere în justiţie şi că el nu poate face nimic.

În finalul textului, Mircea Băsescu îi spune judecătoarei Tiţian: “Am ţinut să vă aduc aceste lucruri la cunoştinţă întrucât există posibilitatea ca aceste vizite să se repete şi nu vreau să se creeze impresia sau să se speculeze că aş putea încerca să influenţez în vreun fel luarea unei hotărâri corecte de către completul de judecată de la Slatina. Vă doresc o seară plăcută. Mircea Băsescu”. Dar acţiunile ulterioare ale lui Mircea Băsescu îi contrazic afirmaţiile din e-mail. Pe 27 septembrie 2011, Bercea Mondial a fost reprezentat în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova de către avocatul Şerban Calafus. Avocatul constănţean a spus că a venit să-l apere pe Bercea la solicitarea lui Mircea Băsescu, întrucât acesta este “îngrijorat de soarta finului”. “Suntem avocaţii (n.r. – Şerban Calafus şi tatăl său) familiei Băsescu de ceva timp, dată fiind legătura, afinitatea dintre familia Anghel şi familia Băsescu”, spunea atunci Calafus.

De ce şi-a trimis Mircea Băsescu avocatul să-l apere pe Bercea Mondial? Pe lângă argumentele invocate de Calafus, un alt motiv ar putea fi faptul că Mircea Băsescu era la curent cu datele compromiţătoare din dosarul instrumentat de procurorul Eugen Iacobescu. În dimineaţa zilei de 24 martie 2011, aproximativ 200 de poliţişti şi jandarmi au descins în locuinţele deţinute de Sandu Anghel şi ale rudelor sale, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ancheta a fost condusă de procurorul Iacobescu. Câteva ore mai târziu, un cotidian central relata că “potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor (în articolul ziarului fiind consemnat numele procurorului Eugen Iacobescu) care au făcut percheziţii la locuinţe ale lui Sandu Anghel şi ale fraţilor acestuia din Drăgăneşti-Olt şi Slatina, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, ar fi fost mituit de Bercea Mondial cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni într-unul din dosare, urmând ca acesta să mai primească 400.000 de euro”. O zi mai târziu, pe 25 martie 2011, procurorului Iacobescu i-a fost luat dosarul “Bercea Mondial”, de către şefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Elisabeta Ponea, fostă Drăguţ. În urma scandalului, Parchetul General al României, condus de la Laura Codruţa Kovesi, ar fi trebuit să aibă cunoştinţă despre probele explozive din dosarul lui Iacobescu, înregistrări care evidenţiau sumele de bani trimise de Mondial către Mircea Băsescu.

Consiliera şefei DNA, judecătoarea Dana Tiţian, a admis că este posibil ca Mircea Băsescu să-i fi scris în 2011 despre problemele pe care le-ar fi avut cu rudele lui Bercea Mondial. Potrivit luju.ro, Tiţian susţine că nu mai ştie ce a făcut cu epistola lui Băsescu: “Este posibil să fi primit un astfel de email… Având în vedere că a trecut o perioadă apreciabilă de timp şi datorită faptului că primeam foarte multe sesizări, nu pot preciza cert cum am procedat”.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pe 20 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti consideră că “există în cauză probe care conduc la o presupunere rezonabilă că în perioada… 2011-2012 inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 euro de la Anghel Florin, prin intermediul lui Căpăţînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Anghel Sandu, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă lui Anghel Sandu”. În timp ce Mircea Băsescu aşteaptă trecerea celor 30 de zile, pe numele lui Sandu Anghel s-a depus o cerere de eliberare condiţionată. Acesta le-a spus ieri magistraţilor că nu a cerut eliberarea condiţionată şi a cerut o expertiză grafologică pentru a se stabili cine a făcut solicitarea în numele lui.

blank