Showbiz, Stiri

Mirabela Dauer, declarație BOMBĂ

La 67 de ani, după două mariaje eşuate, Mirabela Dauer recunoaşte, pentru „ring”, că în momentul de faţă îi este cel mai bine singură, mai mult, jumătatea ei nu s-a născut încă.

mirabela dauer

La începutul anului, în presă au apărut zvonuri conform cărora între Mirabela Dauer şi Raoul ar exista o relaţie amoroasă. Cei doi au lămurit lucrurile, precizând că au doar o relaţie profesională, scrie ziarulring.ro.
 
În ultimele zile, artista fost văzută în compania unui bărbat misterios. Sătulă de speculaţiile presei, Mirabela ne-a dezvăluit că nu există niciun bărbat în viaţa ei.
„Nu am niciun iubit. Când voi fi cu cineva, îl voi arăta, nu am de ce să mă feresc. S-a spus că eu şi Raoul suntem împreună. Raoul e prietenul meu, e ca şi copilul meu, îmi scrie piesele, le orchestrează. Eu ştiu că e la modă să ai un iubit mai tânăr, dar la acest capitol eu sunt demodată”, a explicat artista.
 
„Când bărbaţii aud de mine, fug” De altfel, cântăreaţa a mărturisit că nu are nevoie de o prezenţă masculină în viaţa ei întrucât e înconjurată de bărbaţii din familie.
 
” Niciodată nu mi-a căzut vreun bărbat cu tronc. Eu sunt un om normal, nu trăiesc în filme. Nu am nevoie de niciun bărbat, de ce să fiu singură-n doi? Nimeni nu vrea să se însoare cu Mirabela Dauer, toţi se sperie. Când bărbaţii aud de mine, fug. Eu am 45 de ani şi merg pe 28, ei vor o Bianca Drăguşanu, nu femei ca mine, la o anumită vârstă. Sunt sigură că nu s-a născut încă perechea mea. Eu am o viaţă frumoasă, plec în vacanţă singură sau cu familia. De ce trebuie neapărat să am un bărbat în viaţa mea? Nu s-a născut nimeni care să stea lângă mine sau eu să stau lângă cineva. Bărbatul din viaţa mea trebuie să mă iubească, dacă nu mă iubeşte, nu are ce să caute lângă mine. Trebuie să fie cealaltă jumătate a mea”, a adăugat artista.

blank