Ministrul Muncii
Social

Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre creșterea pensiilor minime: „Nu mai este mult până atunci”

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii,prospat îscaunat aduce în atenție dificultățile cu care se confruntă vârstnicii cu venituri minime în asigurarea nevoilor lor. Potrivit declarațiilor sale, Executivul are un interes ferm în a finaliza cât mai rapid procesul de reformă și de a implementa o nouă lege a pensiilor, care să aducă îmbunătățiri în viața pensionarilor.

Creşterea pensiei minime, prioritate majoră

„Cu pensia minimă, un vârstic nu reuşeşte să-şi asigure necesităţile! Ne dorim să finalizăm un act normativ legat de pensii cât mai repede. Dorim, bineînţeles, să avem o creştere care să se simtă în cazul pensiei minime. În ceea ce priveşte legea pe care o pregărim, acesta este punctul principal. Valoarea de majorare o vom anunţa odată ce cercetarea din partea Băncii Mondiale va fi finalizată. Nu mai este mult până la atunci”, a declarat Simona Bucura-Oprescu la Antena 3 CNN, potrivit News.ro, citat de Adevarul.

Ministrul Muncii a evidențiat că reforma sistemului de pensii reprezintă o prioritate majoră a instituției și a anunțat că joi dimineață va avea loc o rundă de discuții cu o echipă a Comisiei Europene pe această temă.

Priorități la Ministerul Muncii: Legea pensiilor, colaborare cu Comisia Europeană și Banca Mondială
„Avem două priorităţi la ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu. Lucrăm continuu, chiar mâine vom avea o întâlnire o echipă de la Comisia Europeană, la ora 11.00, în format online, pentru a pune la punct mai multe detalii. Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială”, a adăugat ministrul.

Simona Bucura Oprescu a declarat că în cazul în care legea pensiilor nu va fi finalizată la timp, se va urma „legea cea veche, cu majorarea pensiilor în raport cu rata inflației”.

„Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei, dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă. Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a declarat ministrul, potrivit sursei citate.

blank