International

Ministrul grec al Finanţelor, acuzat că a făcut un GEST OBSCEN la adresa Germaniei

Controversatul ministru al Finanţelor din Grecia se află în mijlocul unui scandal de proporţii. Jurnaliştii germani au făcut publică o înregistrare din 2013 în care demnitarul elen arată degetul mijlociu Germaniei. Ministrul contestă însă imaginile. 

untitled_article_1422467446_66707100

„Propunerea mea a fost ca Grecia să anunțe pur și simplu că este în incapacitate de plată, cum a făcut și Argentina, în interiorul zonei euro, în 2010, să arate degetul Germaniei și să spună: „Ei bine, puteți rezolva de unii singuri problema”, spunea Yanis Varoufakis.

Ministrul grec al Finanţelor Yanis Varoufakis a negat că a arătat degetul mijlociu, într-un gest obscen, în timpul discursului din Croaţia, în care a afirmat că ar fi fost mai bine ca Grecia să părăsească zona euro în 2010 decât să accepte un plan de salvare european.

„Înregistrarea video a fost trucată, fără îndoială”, a declarat el luni pentru site-ul revistei germane Der Spiegel.

Scandalul degetului mijlociu vine la câteva zile după ce revista franceză „Paris Match” a publicat o serie de imagini cu ministrul elen şi soţia lui într-un apartament de lux dintr-o zonă selectă a Atenei. Asta, în contextul în care guvernul de la Atena face presiuni pentru a şterge datoriile uriaşe ale Greciei către Uniunea Europeană.

blank