Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, că, din păcate, 2020 a fost pentru România şi anul în care am pierdut mult mai multe vieţi din cauza cancerului decât în anii precedenţi. ”Pandemia a întârziat accesul la îngrijiri pentru pacienţi”, a transmis Ministerul.

”2020 a fost anul luptei cu COVID-19. Dar 2020 a fost pentru România şi anul în care am pierdut mult mai multe vieţi din cauza cancerului decât în anii precedenţi. Pandemia a întârziat accesul la îngrijiri pentru pacienţii cu cancer şi acest lucru a fost cu siguranţă una dintre cauzele numărului mai mare de decese. Noul Plan european de combatere a cancerului, lansat în 3 februarie, include o abordare completă, de la prevenţie până la calitatea vieţii pacientului cu cancer. Este structurat pe patru zone cheie de acţiune: prevenţie, detecţie precoce, diagnostic/tratament şi îmbunătăţirea calităţii vieţii”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, în Uniunea Europeană aproximativ 40% dintre formele de cancer sunt prevenibile.

”Ca exemplu concret, 27% dintre toate formele de cancer sunt cauzate direct de consumul de tutun. Prin reducerea la minimum a acestui consum, 9 din 10 cazuri de cancer pulmonar ar putea fi prevenite”, a mai transmis Ministerul.

Sursa citată a precizat că prevenţia este cea mai eficientă strategie pe termen lung de control al cancerului.

Planul de Prevenţie va adresa factorii de risc cheie – consum de tutun, alcool, obezitatea şi lipsa activităţii fizice, expunerea la poluare, substanţe carcinogene şi iradiere, agenţi infecţioşi, cu o abordare reală de sănătate în toate politicile şi implicând toate structurile guvernamentale.

“Echipa Ministerului Sănătăţii are în lucru încă de la debutul mandatului structurarea principiilor şi obiectivelor pentru noua Strategie Naţională de Sănătate 2021-2027, alături de cadrul general al primului Plan de Acţiune în Domeniul Prevenţiei şi Promovării Sănătăţii. În perioada imediat următoare, viziunea Ministerului Sănătăţii reflectată în Strategia Naţională de Sănătate 2021-2027 va fi făcută publică, iar planul de acţiune pentru prevenţie va fi lansat în consultare publică pentru a beneficia de implicarea tuturor experţilor de la nivelul societăţii civile, academice, medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Citeste si...
Theo Rose e de fiecare dată foarte sinceră și ne dezvăluie cu ce barbat s-ar mărita dacă ar fi necăsotorit