Economic, Featured

Ministerul Finanţelor a publicat. În primele 6 luni din acest an, deficitul bugetar este 1,94 din PIB

Ministerul Finanţelor a publicat execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului 2019. Deficitul bugetar a ajuns la 1,94% din PIB, faţă de 1,61% cât era anul trecut în aceeaşi perioadă. Execuţia bugetului consolidat în primele şase luni ale anului 2019 s-a încheiat cu un deficit de 19,96 de miliarde. Au crescut veniturile faţă de anul 2018, însă şi cheltuielie. Cheltuielile de personal sunt cu 23,4% mai mari față de cele realizate în primele șase luni ale anului 2018.

1.Ministerul Finanţelor. Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 148,6 miliarde lei, reprezentând 14,4% din PIB, comparativ cu 14% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 12,6% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din venituri nefiscale (+28,1%), contribuții de asigurări (+17,1%), TVA (+12,6%), accize (+7,5%). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,6% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 30,14 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 7,2%.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 5,2% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 7,6 miliarde lei.

2. Ministerul Finanţelor. Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 168,6 miliarde lei, cu 14,7% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 23,4% mai mari față de cele realizate în primele șase luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 13,4% față de primele șase luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat. Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 9,7%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,4%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,3 miliarde lei, cu 3,2 miliarde mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

blank