Ministerul Educaţiei există speranţă ca în februarie să fie deschise şcolile
Featured, Social

Ministerul Educaţiei există speranţă ca în februarie să fie deschise şcolile

Elevii s-ar putea întoarce fizic la şcoală, începând din semestrul doi al anului şcolar, susţine un oficial al Ministerul Educaţiei.

Astfel, cel mai devreme, copiii s-ar putea întoarce în bănci în februarie 2021, când începe semestrul doi al acestui an şcolar.

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion. Totul depinde, însă, de evoluţia situaţiei epidemiologice de la noi din ţară.

Scenariul pesimist ar fi că se pot fac în continuare cursuri online până la finalul anului şcolar, astfel ca tot anul elevii să înveţe de acasă.

În aceste condiţii, experţii din Educaţie atrag atenţia că, în ritmul acesta, peste câţiva ani de zile, nu ne va mai speria analfabetismul funcţional, ci numărul uriaş de copii care nu vor şti să scrie sau să citească deloc.

De aproximativ două săptămâni, toate şcolile din ţară au lăcatul pe uşă, iar cursurile se desfăşoară exclusiv online.

COVID-19 în România
România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 9.685 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus și 160 decese.

Până sâmbătă, 21 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 412.808 cazuri de COVID şi 9.916 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.294. Dintre acestea, 1.132 sunt internate la ATI.


blank