Featured, International

Miliardarii britanici, mai săraci, în urma pandemiei de coronavirus

În 2020, pentru prima oară în peste zece ani, cele mai mari averi din Marea Britanie s-au diminuat din cauza pandemiei noului coronavirus, scrie Sunday Times.

Raportul anual privind cele mai mari 1.000 de averi din Marea Britanie, pe care ziarul îl publică anual din 1989, arată că aceste persoane sau familii foarte bogate au pierdut 54 de miliarde de lire sterline (60 de miliarde de euro) în doar două luni, scrie Agerpres.

Este pentru prima dată din 2009 când averea cumulată a acestor 1.000 de locuitori bogați ai Marii Britanii a scăzut. Peste jumătate din aceștia au fost afectați.

Cu o avere estimată la 16.2 miliarde de lire sterline, inventatorul și industriașul James Dyson a făcut un salt de pe locul al cincilea pe primul loc al clasamentului.

Regele electrocasnicelor profită de performanțele bune ale companiilor sale, dar și de pe urma dezavantajelor celorlalți miliardari. Frații Sri și Gopi Hinduja, aflați în fruntea clasamentului în 2019, au căzut pe locul al doilea din pricina pandemiei de coronavirus.

Proprietarii conglomeratului indian au avut pierderi de 6 miliarde de lire sterline, cea mai mare scădere din clasament. Averea lor este estimată la 16 miliarde de lire sterline, la egalitate cu cea a oamenilor de afaceri, frații David și Simon Reuben. Dintre ceilalți miliardari celebri, magnatul oțelului Lakshmi Mittal a pierdut 4 miliarde de lire sterline și ocupă poziția a 19-a în clasament.

 

blank