Mike Ryan specialist OMS
Actualitate, Featured

Mike Ryan specialist OMS avertizează că, pe viitor, noi pandemiii se vor abate asupra omenirii

Mike Ryan, directorul programului pentru urgențe sanitare al OMS, a vorbit despre riscurile pe care ni le asumăm dacă nu vom învăța nimic din pandemia de coronavirus, care a paralizat lumea în 2020.

Mike Ryan a lansat un avertisment dur referitor la „amnezia” care se instalează între oameni, după fiecare cataclism, fie el și unul sanitar. Acest lucru poate duce la noi pandemii.

„Am fost martor la amnezia care coboară asupra omenirii, după un eveniment traumatizant, lucru lesne de înțeles”, a spus Mike Ryan.

„Dar, dacă vom face din nou la fel, așa cum am făcut cu SARS și H5N1, așa cum am făcut cu pandemia de H1N1, vom retrăi pandemii la nesfârșit, în timpul vieții noastre”, a avertizat Mike Ryan.

Acesta a adus critici țărilor dezvoltate care nu s-au ocupat suficient de sistemul de sănătate, iar acum umanitatea plătește nota de plată.

„În nord, din cauza modelului de costuri pentru sistemele de sănătate, noi ne-am proiectat sistemele de sănătate să fie livrate la eficienţă de 95%, 98%, 100%. Este aproape ca un model de companie aeriană low-cost pentru furnizarea de servicii de sănătate Ei bine, acum plătim un preţ pentru aceasta, neavând acea capacitate suplimentară în sistem – considerând sănătatea ca pe un centru de costuri, considerând sănătatea ca pe o scurgere de resurse pe seama dezvoltării, ca trăgând înapoi economia, şi trebuie să regândim ce înseamnă aceasta”, a precizat specialistul Mike Ryan.

COVID-19, mortal și după ce virusul dispare din organism! O femeie din Arad s-a îmbolnăvit, a fost declarată vindecată, dar a murit
O femeie din Arad, în vârstă de 60 de ani, a fost bolnavă de coronavirus, ulterior a fost declarată vindecată, dar a murit din cauza urmelor grave pe care temutul virus i le-a lăsat în organism, cu precădere la nivelul plămânilor.

Elena Benko, angajată a direcției de Sănătate Publică din Arad, a contractat virusul SARS-CoV-2 și, chiar dacă a câștigat lupta cu boala, a pierdut războiul. Povestea ei i-a șocat pe apropiații și colegii ei.

blank