Romi
Featured, International

Mii de romi din România au luat cu asalt SUA, încercand să treacă ilegal granița

America a devenit pământul făgăduinței și pentru romi din România. Doar că unii încearcă să-i treacă ilegal granița. Autoritățile americane de frontieră raportează că niciodată nu au fost mai mulți decât acum.

Mii de romi din România au luat cu asalt SUA, încercand să treacă ilegal granița

Conform ultimelor statistici oficiale, într-o singură lună, 1.300 de romi, au încercat să pătrundă fraudulos în Statele Unite.

Scenele se repeta zilnic la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.

În ultimul an însă, printre miile de mexicani şi venezueleni, autorităţile au depistat tot mai mulţi fugari cu paşapoarte româneşti. Majoritatea sunt de etnie romă şi cu toţii se lasă prinşi de agenţi imediat ce calcă pe pământ american.

De la izbucnirea pandemiei însă, cei mai mulţi imigranţi ilegali prinşi sunt trimişi în ultima țară pe care au părăsit-o. Romii de la noi cer imediat azil pentru că, spun ei, ar fi persecutaţi în ţară din cauza etniei.

Dana Bucin, avocat imigrări SUA: “De fapt, realitatea este că ajung aici, sunt interogaţi. Li se oferă un proces la curte să dovedească că au venit de frică şi un caz de azil. Dacă n-au declarat frica, sunt puşi în închisoare cu scopul de a fi deportaţi înapoi în România.”

Analiza dosarelor de azil durează însă uneori foarte mult. Şi nu intotdeaua doritorilor li se permite să aştepte un verdict în Statele Unite.

Dana Bucin: “Statistic vorbind, doar 26% din cazurile de azil venite din România sunt aprobate de curte. Deci marea majoritate a oamenilor care vin aici şi declară azil nu primesc.”

4.172 de cetăţeni români au fost prinşi până acum încercând să intre ilegal în Statele Unite, în anul fiscal care a început în octombrie 2020.

Aproape de 3 ori mai mulţi decât în anul anterior. Ultima lună pentru care există statistici este şi una record. 1.300 de imigranţi din România au fost prinşi doar în mai, cel mai mare număr înregistrat vreodată.

Privind în detaliu, observăm că majoritatea au venit cu toată familia: 2.951 de oameni, acesta fiind de altfel ultimul trend nu doar în ceea ce-i priveşte pe români, pentru că imigranţii consideră că vor putea să-i impresioneze pe agenţii americani cu soţiile şi copiii. Mai îngrijorător de atât însă este faptul că oamenii legii au prins şi 70 de minori singuri care au încercat să pătrundă ilegal pe teritoriul SUA.

Cetăţenii români sunt acum în topul ţărilor furnizoare de imigranţi ilegali către Statele Unite iar din Europa doar ruşii, turcii şi ucrainenii ne mai fac concurenţa. Înmulţirea cazurilor de trecere frauduloasă a frontierei americane de către romani a dus şi la înăsprirea controalelor în Mexic. Aşa se explică incidentele de la începutul anului când câteva sute de turişti români au fost reţinuţi pe aeroportul din Cancun şi nu li s-a permis intrarea în ţară.