Niciun politician european de rang înalt nu este aşteptat să participe la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, sâmbătă, la Moscova, iar preşedintele rus Vladimir Putin va lipsi de asemenea, informează sâmbătă dpa.
În pofida înalte aprecieri faţă de Gorbaciov la Londra, Paris şi Berlin, pentru faptul că el a permis să se pună capăt Războiului Rece care diviza continentul european, invazia rusă asupra Ucraina a deteriorat puternic relaţiile cu Moscova.
Sancţiunile impuse împotriva Rusiei şi contramăsurile ruse au suspendat de asemenea toate zborurile comerciale dintre Rusia şi statele membre ale Uniunii Europene.
Rusia a reacţionat la restricţiile împotriva liderilor săi plasând politicieni occidentali pe lista neagră. Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson şi cei doi potenţiali succesori ai săi au cu toţii interzisă intrarea în Rusia.
Cancelarul federal german Olaf Scholz a spus că nu a primit nicio invitaţie la funeraliile lui Gorbaciov, iar predecesoarea lui, Angela Merkel, a refuzat una pe motiv că s-a accidentat la genunchi.
Ambasadori şi diplomaţi vor fi prezenţi la funeralii. Preşedintele francez Emmanuel Macron va fi reprezentat de ambasadorul Franţei în Rusia, Pierre Levy.
Ambasadorul Germaniei, Geza Andreas von Geyr, a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi va fi reprezentat de adjunctul său.
Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, este aşteptat să participe la funeralii, potrivit Agerpres.
Funeralii „modeste” pentru ultimul lider sovietic
Fiica lui Gorbaciov, Irina, a anunţat că funeraliile vor fi unele modeste. Trupul lui Mihail Gorbaciov a fost expus publicului în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953, iar mai înainte şi fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în acea sală este Vladimir Jirinovski, decedat anul acesta în aprilie.
Mihail Gorbaciov va fi a fi înhumat alături de soţia sa, Raisa, în cimitirul Novodevicie. Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.
Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.
Însă, chiar dacă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că vor fi „elemente de funeralii de stat” în timpul ceremoniei, inclusiv o gardă de onoare în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, funeraliile lui Gorbaciov sunt mult mai modeste decât cele ale lui Boris Elţin, care a murit în 2007.
Slujba de înmormântare a lui Elţin au avut loc în Catedrala Iisus Mântuitorul, unde mulţimi de oameni s-au perindat prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte, iar Vladimir Putin a susţinut atunci un discurs funerar.
Kremlinul a declarat că Putin lucrează sâmbătă şi este prea ocupat pentru a asista la ceremonie, dar el s-a deplasat joi la morga spitalului unde a murit Gorbaciov, depunând un buchet de flori lângă sicriul acestuia. Nicio zi de doliu nu a fost declarată în Rusia.