Actualitate, Featured

Mihai Tudose, reacție EXPLOZIVĂ: ‘Domnule, până una-alta, eu sunt prim-ministru şi eu dispun, da?’

Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că atât timp cât va ocupa funcţia de şef al Executivului măsura privind trecerea obligaţiei plăţii CAS şi CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.

„Vă spun în fiecare zi, da? Tot… Şi mâine o să mă întrebaţi, dar ca să rezolvăm, da”, a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS şi CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului, potrivit agerpres.ro.

Întrebat despre opinii exprimate în interiorul PSD, premierul a spus: „Domnule, până una-alta, eu sunt prim-ministru şi eu dispun, da? Cât sunt eu prim-ministru, rămâne cum am stabilit ieri. Vă doresc o zi plăcută”.

Taxele de genul CAS, CASS vor rămâne pe modelul actual, vor fi plătite de angajator, anunţase marţi premierul Mihai Tudose.

„Toate taxele de genul acesta, CAS, CASS, vor fi plătite de angajator, fiindcă astfel riscăm”, a afirmat Tudose.

Premierul a participat, miercuri, la evenimentul de presă organizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind proiectul „Multi risc – modul I”.

blank