Featured, Politic

Mihai Tudose, dorit la PSD. Social-democrații îl vor înapoi pe fostul premier

Conducerea organizația PSD Brăila a decis, sâmbătă, să adreseze o invitație lui Mihai Tudose să se reîntoarcă în rândul social-democraților. Hotărârea filialei este motivată de necesitatea „coagulării tuturor forțelor politice” în vederea câștigării alegerilor locale și parlamentare de anul viitor.

„Biroul organizației județene PSD Brăila, întrunit în ziua de 14 decembrie 2019, a analizat situația creată pe scena politică brăileană, în mod deosebit anunțul privind demisia în bloc a membrilor Pro România Brăila. În cadrul discuțiilor s-a evidențiat necesitatea coagulării eforturilor tuturor forțelor politice de stânga în vederea câștigării alegerile locale și parlamentare din anul 2020.
În acest context, Biroul organizației județene PSD a hotărât să adreseze invitația către cei care au activat în cadrul Pro România, membri și simpatizanți, către toți brăilenii care împărtășesc valorile social-democrate, de a adera la organizația PSD pentru ca împreună să îndeplinim proiectele sociale, economice și politice ale județului Brăila”, potrivit documentului semnat de Ion Rotaru, președintele PSD Brăila, obținut de MEDIAFAX.

Mihai Tudose a demisionat din Pro România pe 2 decembrie. Tudose nu a făcut nicio precizare cu privire la mandatul său de europarlamentar, deși conducerea din Pro România i-a cerut să renunțe la această funcție.

La finalul lunii ianuarie, fostul premier demisionase din PSD, după 27 de ani în care a fost membru al formaţiunii social democrate.

De asemenea, membri ai organizației Pro România Brăila au demisionat în bloc, duminica trecută, din partid, potrivit unui anunț făcut pe Facebook de Emilia Meiroșu, care a fost printre deputații care au votat la învestirea noului Guvern.

blank