Sport, Stiri

Mihai Stoica rămâne în arest

Curtea de Apel a respins contestaţia în anulare privind condamnarea sa

 meme0

Fostul manager al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, rămâne în închisoare, după ce Curtea de Apel a Capitalei i-a respins, vineri, contestaţia în anulare privind condamnare la din dosarul transferurilor de jucători, decizia instanţei fiind definitivă.

Contestaţia lui Stoica a fost luată în discuţia la 23 mai, când acesta a spus că ajuns să fie „disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor, precizând că familia sa, respectiv soția și fiica, se întreține din pensiile părinților săi.

„Știu că justiția nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivate din veniturile mele – substanțiale, dar justificate. (…) Familia mea trăiește din pensiile părinților mei de 80 și 77 de ani”, a mai spus Stoica, din boxa condamnaților.

Mihai Stoica a mai declarat în fața instanței că pedeapsa „a fost dată cu rea-credință” şi că se gândește chiar să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înțeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. (…) Această instanță (CAB – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, știind foarte bine că o speță identică a dat câștig de cauză condamnatului, obligând Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea câștig de cauză la CEDO”, a subliniat fostul manager al Stelei.

În sala de judecată a fost prezentă atunci și fiica lui Stoica, aceasta sărindu-i în brațe, plângând, la finalul procesului. Inițial, jandarmii au încercat să o oprească, însă completul de judecători i-au permis să intre în contact cu tatăl său.

Mihai Stoica îşi execută pedeapsa din dosarul transferurilor, de trei ani şi şase luni de închisoare, în regim închis, la Penitenciarul Rahova.

În 14 mai, Judecătoria Sectorului 5 a respins o cerere a acestuia de schimbare a regimului de executare a pedepsei.

La o altă instanţă, în Ilfov, Jean Pădureanu, şi el condamnat în dosarul Transferurilor, speră să fie pus în libertate pentru că este grav bolnav.

 

 

blank