Mihai Morar se poate mândri cu o familie frumoasă și cu o carieră de succes, care i-a adus mulți admiratori de-a lungul timpului. În ciuda faptului că este o persoană extrem de ocupată, acesta își face mereu timp pentru familia pe care și-a întemeiat-o, prezentatorul TV fiind căsătorit de 12 ani cu soția lui, Gabriela, care i-a dăruit și două fetițe: gemenele Cezara și Mara. Cei doi soți serbează astăzi, 9 septembrie, 12 ani de căsnicie, iar cu prilejul acestui eveniment, Mihai Morar a publicat pe rețelele de socializare o poză „din tinerețe”, din cadrul ceremoniei religioase în care el și Gabriela și-au jurat iubire veșnică.
Mihai vorbește mereu cu entuziasm despre căsnicia și despre familia lui, și a mărturisit, în urmă cu ceva timp, că a cerut-o în căsătorie pe Gabriela, care îi era pe vremea aceea colegă la radio, după numai două luni de relație, pesemne că între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar Mihai era sigur că ea este aleasa inimii lui, fiind nerăbdător să-și unească destinul de al ei.
Cununia civilă au avut-o pe 10 iunie, iar cea religioasă pe 9 septembrie. Cei doi soți sărbătoresc în fiecare an ambele zile.„I-am cerut mâna de ziua ei, în noiembrie, țin minte că ningea în ziua aia. Colegele din radio îi făcuseră cadou o noapte la hotel. Am mers cu ea acolo și…nu eram șantajat emoțional de prima ninsoare, știam că asta vreau să fac. Ea simțea că urmează să se întâmple ceva. A avut o reacție normală. Dar, oricum, nici eu nu acceptam un refuz”, declara Mihai pentru revista Ciao, acum ceva vreme.
Astăzi, 12 ani mai târziu, cei doi celebrează aniversarea căsniciei lor, iar Mihai Morar a publicat o poză din timpul slujbei de religioase, iar urările din partea fanilor nu s-au lăsat așteptate și au fost pe măsura evenimentului.
Cum s-au cunoscut Mihai Morar și soția lui, Gabriela
„Relația noastră a pornit de la glumele colegilor. Soția mea mi-a pus porecla Cocolino. Ei a început lumea să-i propună. Așa a început relația noastră. Nu eu am făcut primul pas, ea a făcut primul pas. Ea m-a invitat să vin la mare, eu îmi ratasem vacanța de vară. Eu am refuzat și am vrut să mă duc acasă la ai mei. Apoi mi-a luat mie ceva să o conving să iasă cu mine. La un concert de vioară am fost. Când o femeie te cheamă la mare, te duci…nu te duci la mama. Eram în câteva luni și cununați, căsătoriți”, povestea Mihai Morar, în urmă cu ceva timp, pentru revista Viva.