Mihai Gâdea, Directorul Antena 3 susține că cazul lui Mircea Băsescu nu s-a mers până la capăt și nu s-a spus tot adevărul. Gâdea anunță dezvăluiri de ”o să se cutremure pereții”.
”Nu-mi asum niciun fel de merit, nu am făcut nimic altceva decât să difuzăm acele filme, într-o vreme în care nimeni nu avea curajul să o facă. A3 nu a fost prima televiziune la care au ajuns acele imagini, dar ei nu au avut curajul să le difuzeze pentru că le era frică.
Eu nu am niciun fel de satisfacție să văd că Mircea Băsescu merge câțiva ani la închisoare, însă am o foarte mare amărăciune pentru că nici în acest caz nu s-a mers până la capăt. Cine își imaginează că Mircea Băsescu a făcut prima oară un astfel de trafic de influență, deci dacă cineva crede că e singura dată, suntem naivi. Astăzi se face dreptate în parte, pentru că această rețea nu a fost dovedită în integralitate. Această familie vindea justiția ca pe un palton.
Ce mă mâhnește este faptul că noi a trebuit să plătim pentru această filmare și imediat după aceste filmări, în luna iulie, a fost arestat Mircea Băsescu, deși filmările acelea erau vechi.
În luna august au făcut un proces stalinist, în care profesorul Dan Voiculescu a fost condamnat. Traian Băsescu a dat ordin personal ca el să fie condamnat. A vrut o răzbunare pe față și să înțeleagă toată lumea.
Vom discuta despre acest subiect și diseară voi face niște dezvăluiri de o să se cutremure pereții”, a spus Mihai Gâdea, la Antena 3.