Actualitate, Featured

Metroul din Drumul Taberei, amânat la nesfârșit

Metroul din Drumul Taberei a fost amânat din nou, după mai bine de 7 ani de construcții. În ultimul anunț privind inaugurarea Magistralei M5 de metrou, autoritățile au promis că linia va fi gata din 30 iunie 2020. Termenul nu va fi respectat, așa că ministrul Transporturilor și-a cerut scuze bucureștenilor care stau în acea zonă în numele tuturor celor 17 predecesori ai săi.

Prim-ministrul și ministrul Transporturilor au coborât în metroul de pe Magistrala M5 după ce zilele trecute au fost efectuate primele teste pe linie.

Mariana Miclăuș, director Metrorex: Vom merge să vedem spațiile tehnice, spațiile cu sistemele de automatizare, siguranța traficului, avem reprezentatnul Alstom care ne va face o prezentare, avem și reprezentanții proiectantului. Vreau să vă spun că spațiile vor trebui vizitate eșalonat, domnule premier, pentru că este foarte îngust și trebuie să păstrăm distanțarea socială.

La fața locului se aflau mult prea multe persoane pentru ca rugămintea directorului Metrorex să fie respectată.

Ministrul Transporturilor a anunțat că termenul de 30 iunie 2020 nu va putea fi respectat.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: Vreau să îmi cer scuze public în numele celor 17 miniștri care au consdus Ministerul Transporturilor din 2011 până în prezent. După ce în 2019 și până în mai 2020 am primit zeci de documente, asumate prin semnături, prin care reconfirmau 30 iunie 2020 – dată pentru finalizarea M5, la sfârșitul lunii mai am fost informați cu privire la problemele apărute.

Reporter: Există riscul ca metroul din Drumul Taberei să nu fie gata anul acesta?

Ludovic Orban, premierul României: Eu zic că nu există acest risc la Drumul Taberei nu există, cu siguranță! Există două probleme tehnice. Nu se poate aplica o tehnologie mecanică pentru gura de ventilare. Este vorba de o săpare manuală care se datorează unei specificități a terenului și unor sisteme care trebuie puse la punct. Tehnic se poate realiza într-o lună jumate, maxim două.

Traseul liniei Magistralei 5 de metrou va lega centrul Capitalei de zona de vest a Bucureștiului.

Magistrala M5 Râul Doamnei – Eroilor are 7 kilometri lungime, 10 stații și un depou. Valoarea totală a investiției este de 3,4 miliarde de lei.

Lucrările la linia de metrou M5 au fost licitate în 2008, au început patru ani mai târziu şi ar fi trebuit să fie gata în 2015. Ulterior, și licitația de metrouri noi de la firma spaniolă CAF a fost anulată. Procedura este acum în plină desfășurare. Trenurile nu vor ajunge până la redeschidere, așa că va fi utilizat material rulant de pe magistralele 1 și 3.

 

blank