Featured, Social

Metrou de 6 milioane euro, zace în depoul Berceni

Peste 150 de angajaţi ai Metrorex au participat, marţi, la un protest în faţa Ministerului Transporturilor, organizat de Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM), motivul principal fiind lipsa dialogului social din partea conducerii Ministerului Transporturilor în relaţia cu angajaţii de la metrou.

„Este o problemă de dialog social. Este o reluare a unui miting la metrou din martie, este o problemă cu care ne confruntăm şi ne-am confruntat şi atunci, că nimeni nu răspunde de ce se întâmplă în metrou şi de riscurile în siguranţa circulaţiei, siguranţă a circulaţiei care este generată de două aspecte: aceste trenuri care sunt cumpărate la ora actuală de la firma CAF din Spania şi apoi lipsa de personal, deşi, prin memorandum, atât Ministerul Transporturilor, cât şi Guvernul, au acceptat încadrarea a 354 de oameni ca fiind un necesar minim, să putem să formăm funcţiile operative şi să avem transportul în siguranţa maximă şi cu comoditatea pe care trebuie să le ofere metroul”, a afirmat liderul USLM, Ion Rădoi, în timpul protestului, informează agerpres.ro.

Preşedintele USLM a susţinut că nicio autoritate nu a luat vreo măsură după incidentul deraierii unei garnituri de metrou în Depoul IMGB.

„Am ajuns în această situaţie când, cu ceva timp în urmă, în staţia Pipera am avut probleme cu un tren care, dacă nu era în staţie şi era cu viteză redusă, risca să deraieze, şi aveam 2000 de oameni în tren. Apoi am avut problema tehnică din Depoul IMGB, în care s-a pierdut controlul din punct de vedere tehnic şi mecanicii n-au mai avut ce să facă, iar acel tren este agăţat şi acum pe tunelurile metroului şi costă peste 6 milioane de euro, iar nimeni nu ia nici o măsură, doar că ministrul Cuc spune că ar trebui avansat directorul de la metrou şi să-l facă şi membru al Consiliului de Administraţie. Deci, avem din ce în ce mai multe probleme. Mai avem puţin şi împlinim 40 de ani de la darea în exploatare a metroului şi ne aflăm într-o situaţie critică, într-o situaţie fără precedent. Nu s-a luat nici o măsură de când acel tren a fost scăpat de sub control. Şi acum acel tren este acolo şi urmează să fie tăiat pentru fier vechi, dar nici aşa nu pot. Asta este situaţia, din păcate, e fără precedent”, a declarat Ion Rădoi.

Liderul sindical s-a declarat nemulţumit de atitudinea ministrului Transporturilor faţă de situaţia de la metrou.

„Pe 21 martie, când ne-am întâlnit ultima dată aici, ministrul Cuc s-a obligat să se întâlnească cu noi, să ia măsuri pentru situaţia cu acest Şodolescu, care n-are legătură cu sistemul feroviar. Iată că au trecut două luni şi nu s-a întâmplat mare lucru. Sunt puţin mai mult dezamăgit de atitudinea acestui om, care nici nu se născuse când eu m-am angajat la Metrou. Şi să vii acum să ne dai aici lecţii de PR, este cam greu. Trenul nostru de 6 milioane de euro e încă agăţat pe tunel la Depoul Berceni, nimeni nu ia nicio măsură, nimeni nu a făcut nicio investigaţie, nimeni n-a transmis niciun mesaj”, a adăugat Ion Rădoi.

Acesta a subliniat că suplimentarea numărului de angajaţi de la metrou are o legătură directă cu creşterea siguranţei circulaţiei.

„Avem acel memorandum, care trebuie să fie aplicat de la sfârşitul anului trecut, cu angajarea celor 354 de oameni, care trebuiau să participe la întărirea forţei noastre şi a siguranţei circulaţiei. Ei nu se formează de azi pe mâine. Iată că nu s-a întâmplat nici acest lucru, iar nimeni nu răspunde”, a încheiat Ion Rădoi.

Foto Metrorex

blank