Un vasluian în vârstă de 35 de ani a fost arestat în județul Neamț după ce polițiștii au stabilit că acesta, împreună cu un alt individ din Botoșani, a înșelat o femeie de 75 de ani prin metoda „Accidentul”. Cei doi au reușit s-o păgubească pe victimă de peste 6.000 de lei.
Totul s-ar fi întâmplat în luna septembrie când bărbatul din Botoșani a sunat o femeie din localitatea Cordun (jud. Neamț) și i-a spus că fiul său a fost implicat într-un accident rutier. Bărbatul i-a mai spus victimei la telefon că pentru a scăpa fiul său, este nevoie de un ajutor financiar, motiv pentru care va trimite pe cineva să ia banii.
Imediat a intrat în schemă Daniel Parpalia, vasluianul care s-a deplasat la locuința femeii în vârstă de 75 de ani și a luat suma de 1.000 de euro și 2.000 de lei.
Ulterior, victima a luat legătura cu fiul său și constatat că acesta era bine, nefiind implicat în vreun accident rutier. Și-a dat seama că a fost păcălită și a depus imediat plângere la poliție.
Polițiștii au intrat pe fir și după efectuarea de cercetări au reușit să-i identifice pe cei doi escroci.