Volodimir Zelenski
International

Mesajul lui Volodimir Zelenski la Davos. Ce le-a cerut liderilor lumii

Războiul din Ucraina și consecințele sale economice și politice sunt tema-cheie a Forumului Economic Mondial de anul acesta de la Davos, prima întâlnire față în față a liderilor mondiali din ianuarie 2020. Volodimir Zelenski le-a transmis și el un mesaj și le-a cerut mai multe sancțiuni împotriva Moscovei.

Mesajul lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat liderilor prezenți la Forumul Economic Mondial de la Davos. El a cerut comunității internaționale să impună noi sancțiuni Rusiei și a acuzat Occidentul că nu a luat măsuri mai devreme împotriva Moscovei, pentru că doar așa ar fi putut fi salvate zeci de mii de vieți.

Liderul de la Kiev a susținut că trebuie interzise imediat importurile de petrol rusesc, o referire voalată la eșecul UE de a ajunge la un acord asupra celui de-al șaselea pachet de sancțiuni, care include un embargou asupra petrolului rusesc, notează Politico.

„Ar trebui să existe un embargo asupra petrolului rusesc, toate băncile ruse ar trebui blocate”, a spus Zelenski, cerând în același timp să nu mai existe niciun fel de comerț cu Rusia

„Sancțiunile puteau preveni războiul”

De asemenea, el i-a criticat pe liderii mondiali pentru că nu au impus sancțiuni în februarie, înainte de începerea războiului, deși guvernul ucrainean a cerut în repetate rânduri acest lucru.

„Sancțiunile ar trebui să fie preventive, nu doar impuse ca răspuns. Dacă s-ar fi aplicat întreaga gamă de măsuri împotriva Rusiei, ar fi fost prevenit războiul. Sprijinul pentru țara atacată este cel mai valoros cu cât oferă finanțare mai repede. Dacă s-ar fi impus sancțiuni, imediat, în februarie, rezultatul ar fi fost salvarea zeci de mii de vieți”, a adăugat președintele Ucrainei.

Liderul ucrainean a mai cerut ca toate activele rusești să fie confiscate sau înghețate, iar apoi alocate unui fond special care va fi folosit pentru a-i ajuta pe toți cei afectați de război, o idee deja discutată de Uniunea Europeană.

Rusia, exclusă de la Davos

Volodimir Zelenski i-a mulțumit președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen pentru că a propus un nou program de reconstrucție a Ucrainei, dar a subliniat că țara sa are nevoie de 5 miliarde de dolari pe zi pentru a rezista în perioada războiului.

Întrebat de fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, despre principalele sale cereri către toți liderii din sală, Volodimir Zelenski a răspuns: „Nu sunt sigur dacă voi avea timp. Ucraina are puțin timp.”

Reuniunea anuală de la Davos, din Elveția, a fost în mod tradițional un magnet pentru oligarhii ruși, însă forumul a tăiat legăturile cu Moscova după ce a invadat Ucraina.

Printre celelalte teme ale conferinței din acest an se numără schimbările climatice, securitatea alimentară, criptomonedele și criza costului vieții.

blank