Moscova
International

Mesajul Indiei cu privire la războiul din Ucraina: Moscova și Kievul trebuie să negocieze un acord de pace. Aceasta nu este epoca războiului

India consideră că este „imperativ” ca Moscova și Kievul să negocieze un acord de pace, considerând că „aceasta nu este epoca războiului”. Declarația a fost făcută, la Viena, de ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar.

„Noi credem sincer că aceasta nu este epoca războiului”, a declarat șeful diplomației indiene în faţa presei după întâlnirea cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg.

„Este imperativ să revenim la dialog și diplomație”, a adăugat el, amintind că premierul indian, Narendra Modi, a insistat asupra acestui punct de vedere în discuțiile recente cu liderii celor două țări aflate în conflict.

La rândul său, Schallenberg a spus căAustria are „mari speranțe că noua președinție a G20”, asumată de India pe 1 decembrie, „va fi una dintre vocile rațiunii”.

„Cred că India așteaptă un rol important în acest context”, a spus ministrul austriac, deși a recunoscut că „nu s-a ajuns încă în punctul în care este posibilă reluarea dialogului dintre Ucraina și Rusia„.

Ministrul indian a sugerat că, în fruntea G20, guvernul său va încerca mai ales să rezolve problemele de accesibilitate la alimente, combustibil și îngrășăminte.

„Aceasta este o preocupare în creștere pentru sudul global … În calitatea sa de președinte al G20, India are o responsabilitate specială în acest sens”, a spus Jaishankar.

Printre problemele pe care le consideră urgent de rezolvat, el a evidențiat exportul de produse agricole și siguranța centralei nucleare ucrainene din Zaporijjia, cea mai mare din Europa, ocupată de Rusia din luna martie a anului trecut.

Această problemă a fost abordată, marți, de către Jaishankar într-o întâlnire programată cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi.

Război în Ucraina. Relațiile dintre India și Moscova

India este una dintre puținele țări care și-a reafirmat și aprofundat relațiile cu Moscova de la începutul războiului din Ucraina.

Deși menținând o poziție neutră în fața conflictului, a crescut volumul de petrol pe care îl importă din Rusia, absorbind astfel o parte din țițeiul pe care Moscova nu îl mai vinde Uniunii Europene (UE) din cauza sancțiunilor impuse de Cei 27.

Până acum, guvernul indian a ignorat apelurile puterilor occidentale de a condamna agresiunea rusă.

Ministrul indian a participat duminică la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena cu gazda lui, Alexander Schallenberg, și s-a întâlnit cu președintele austriac Alexander Van der Bellen și cu cancelarul federal Karl Nehammer.
Rador

blank