Politic

MERKEL E PRIMA VINOVATA PENTRU DISTRUGEREA SPATIULUI SCHENGEN!

angela_merkel_41830500Analistul politic britanic Michael Binyona a facut lista celor care si-au adus contributia in distrugerea spatiului Schengen. In capul ei, Angela Merkel: „ Ea este autoarea ruinării Schengen şi încă insistă că măsurile sunt temporare. Sunt naționaliștii, dictatorii, criminalii și traficații umani din afara Europei care subminează această piatră de hotar a integrării. Câțiva politicieni proeminenți trebuie să suporte o parte din vină, fie din cauza ignoranței, nonșalanței sau intenției maligne”, spune el.

Au urmat la rand:

Președintele sirian Bashar Al-Assad pentru că a declanșat un război civil în care și-au pierdut viața peste 200.000 de oameni, în timp de alte 9 milioane de sirieni au rămas fără case. Dintre aceștia, trei milioane au fugit în străinătate, cei mai mulți în Turcia, Liban și Iordania.

Acum, sirienii sunt printre cei care traverează Marea Mediterană și granițele din Europa.

Premierul ungar Viktor Orban, care a promovat poOrbanlitici naționaliste și autoritare. Insistând că migranții sunt o problemă a Germaniei, nu a Europei, a slăbit și mai mult capacitate Europei de a găsi o soluție comună.

Binyon amintește faptul că Ungaria a construit un gard de sârmă ghimpată la granița cu Serbia și a evacuat migranții din trenuri.

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, despre care se spune în analiză că Erdogan2este un „islamist autocrat și ambițios”. Turcia nu s-a interesat foarte mult să-și apere frontiera cu Grecia sau să oprească valul de refugiați care erau transportați ilegal pe vase către insulele grecești.

Ex-președintele american George W. Bush pentru invazia Irakului în 2003 de către armata SUA.

Fragmentarea Irakului, răzbunările dintre suniți și șiiți, și explozia violenței teroriste din Siria george w. bushși vecinătate a condus la creșterea numărului de refugiați care au fugit către Vest. Fostul președinte Bush împarte responsabilitatea pentru destabilizarea politică a întregii regiuni, se arată în analiza publicată de Politico.

Președintele american Barack Obama pentru că Washington-ul a eșuat în a avea o poziție dură din timp în Siria sau pentru că nu a înarmat rebelii moderați, ceea ce a deschis ușa pentru ISIS și extremismul violent islamist.

Acum, oficialii de securitate din Europa atrag atenția asupra jihadiștilor care revin în Europa după ce s-au antrenat și au luptat în Siria.

Premierul britanic David Cameron în contextul în care Marea Britanie a ieșit din Schengen în anul 198Cameron5, ceea ce a permis Londrei să evite implicarea în orice acțiune a UE privind relocarea migranților sau să accepte responsabilitatea pentru migranții care încercau să ajungă în Regatul Unit.
Traficanții umani, de obicei lideri de găști mafiote din Libia, Orientul Mijlociu și Africa, care au exploatat disperarea refugiaților și migranților care vor să ajungă în Europa. libieni refugiatiTacticile lor brutale, șantajul, extorcarea de fonduri și nesimțirea au șocat opinia publică din Europa, în contextul în care din ce mai multe victime s-au înecat în Marea Mediterană ori s-au sufocat închise în camioane.

Liderul Partidului Frontul Național, Marine Le Pen, care este unul dintre cei mai vocali lideri politici din Europa care cer reintroducerea controloalelor la graniță ca rezolvarea a crizei imigrației. Analistul scrie că mesajul anti-imigrație al partidului ei se bucură de succes la electoratul francez, iar alte partide au început să-i copieze poziția.

Ayoub el-Khazani, bărbatul care a încercat să ucidă pasagerii unui tren de pe ruta Amsterdam – Paris. Acesta a fost oprit de pasageri americani și britanici, chiar înainte de a deschide focul asupra oamenilor. Imediat după atacul dejucat au apărut întrebări privind modul în care bărbatul a trecut granița din Belgia înarmat, deși legăturile lui cu Islamul radical erau cunoscute de forțele de securitate.

Mehdi Nemmouche, bărbatul care în mai 2014 a deschis focul la un muzeu evreiesc din Bruxelles, ucigând patru oameni. Acesta a reușit să scape în Franța deoarece nu existau controale la granița belgiană. El a fost arestat ulterior la Marsilia. Acesta este suspectat că a luptat pentru Statul Islamic în Siria și a fost unul dintre primii voluntari europeni care s-au întors pentru a comite atrocități în Europa.

Președintele Isaias Afewerki din Eritreea, care a creat un regim dictatorial în țară. Astfel, foarte mulți tineri din țară au ales să fugă în străinătate, riscând să fie încarcerați sau împușcați pentru că au trecut ilegal granița.

Sărăcia, persecuția politică, abuzurile drepturilor omului și încorporarea forțată în armată i-a făcut pe cei mai disperați eritreeni să fugă în Europa. Potrivit Amnesty International, în Eritreea există cel puțin 10.000 de prizonieri politici, iar tortura este frecvent folosită în acest stat.

Autoproclamatul calif al Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, al cărui regim terorist în estul Siriei și vestul Irakului a ucis mii de oameni din minoritățile religionase, musulmani moderați și oponenți politici.

blank