Melinda Gates
Featured, International

Melinda Gates ar putea părasi fundația înființată cu Bill Gates

Melinda Gates, în pericol. Bill şi fosta lui soţie au stabilit că vor să încerce, pentru o perioadă de doi ani, dacă pot conduce împreună fundația caritabilă pe care au înființat-o și care a devenit una dintre cele mai mari din lume, relatează CNN.

Melinda Gates, în pericol. La divorţ, cei doi au spus că vor rămâne amândoi copreședinți ai Fundației Bill & Melinda Gates. Dar miercuri, CEO-ul fundației a anunțat un plan de urgență „pentru a asigura continuitatea activității fundației”.

„Dacă, după doi ani, oricare dintre ei decide că nu pot continua să lucreze împreună, French Gates va demisiona din funcția de copreședinte și administrator”, a spus directorul fundației, Mark Suzman. Dacă se întâmplă acest lucru, Bill Gates ar rămâne președinte. Melinda French Gates va primi „resurse personale” de la Gates pentru propria sa activitate filantropică – resurse care ar fi „complet separate de cele ale fundației”.

Melinda Gates, în pericol. Ar putea pleca de la fundație

Fundația Gates este una dintre cele mai mari fundații caritabile din lume, iar Bill și Melinda o consideră „al patrulea copil”, a declarat Suzman recent pentru Wall Street Journal. Reputația sa a fost însă pusă la îndoială după ce cuplul și-a anunțat divorțul, în mai. La scurt timp, au apărut relatări în mass-media despre presupusul comportament necorespunzător al lui Bill Gates cu angajații Microsoft în urmă cu zeci de ani.

De asemenea, unul dintre susținătorii importanți ai fundației, Warren Buffett, și-a dat demisia de la rolul său de mandatar luna trecută. Buffett, un prieten vechi al lui Bill Gates, nu a precizat de ce pleacă.

„Obiectivele mele sunt 100% sincronizate cu cele ale fundației, iar participarea mea fizică nu este în niciun fel necesară pentru a atinge aceste obiective”.

Pe lângă anunțul privind cei doi ani de probă, fundația a anunțat și că cei doi au alocat 15 miliarde de dolari pentru finanțarea fundației.

Gates extinde, de asemenea, numărul de administratori care supraveghează conducerea fundației pentru a „aduce noi perspective, a ajuta la ghidarea alocării resurselor și a direcției strategice și pentru a asigura stabilitatea și sustenabilitatea fundației”.

blank