Featured, International

Melania, cel mai de temut inamic al lui Trump, la prezidențiale?

Prima Doamnă Melania Trump ar putea fi cel mai dur inamic al preşedintelui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, mai dur decât Joe Biden, speculează la CNN experţi, care evocă un detaliu tulburător al comunicării First Lady.

În contextul în care o prăpastie continuă să se adâncească între şeful statului şi soţia sa, manifestaţiile care zguduie Statele Unite de două săptămâni arată că cuplul prezidenţial american nu vorbeşte aceeaşi limbă.

După ce şi-a afişat în mod public dezacordul cu preşedintele american în privinţa purtării măştii de protecţie în locuri publice, Prima Doamnă a transmis un mesaj pacifist în urma revoltelor care au cuprins ţara din cauza morţii lui George Floyd, un afroamerican, la 25 mai, asfixiat de către un poliţist alb în timpul unei arestări, în timp ce locatarul Casei Albe îi îndemna pe guvernatorii statelor să mobilizeze Garda Naţională.

”VOINŢĂ DELIBERATĂ”

Însă jurnaliştii CNN nu au fost intrigaţi atât de faptul că Melania Trump îşi dă continuu cu părerea, chiar dacă intră în contradicţie cu soţul său, ci mai ales faţă de momentul în care sunt difuzate mesajele sale pe reţele de socializare.

Analizând momentul publicăriii teweeturilor Primei Doamne, jurnalişti de la CNN observă că acestea sunt postate de obicei la câteva minute după cele ale lui Donald Trump.

După fiecare nou tweet controversat al soţului său, soţia preşedintelui american replică aproape imediat cu un mesaj contrar.

”Există sentimentul unei voinţe deliberate în alegerea momentului, care-i face demersul şi mai intrigant”, apreciază un specialist în politica americană.

”Această autonomie totală a East Wing (Aripa de Est, în care se află sediul Primei Doamne) marchează o diferenţă notabilă faţă de administraţiile precedente, în care activitatea şi mesajele Primelor Doamne anterioare erau mereu concepute să concorde cu directivele West Wing (Aripa de Vest) şi deciziile luate la vârf de către preşedinte”.

 

blank