Actualitate, Featured

Medic rezident care se afla în Buzău, internat cu forța de DSP

Un medic rezident care se afla în Buzău a refuzat să se interneze şi a fost preluat cu izoleta, sub supravegherea jandarmilor şi poliţiştilor. Doctorul a fost transportat la spital în București, iar poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combateri bolilor internat cu forta de DSP.

DSP Buzău a anunțat că a fost înștiințată, sâmbătă seara, de medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic al unităţii sanitare, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă.

Medicul, care se afla în vizită la socri, în Buzău, era asimptomatic.

„Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecționist al Spitalului Județean de Urgență Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară. Cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor, pacientul a acceptat să fie transportat cu o ambulanță specială către Spitalul V. Babeș din Capitală”, au transmis reprezentanții DSP Buzău.

DSP Buzău a început o anchetă epidemiologică, iar poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Surse din rândul autorităţilor locale au declarat, pentru MEDIAFAX, că medicul, care a fost în izolare, nu a aşteptat rezultatul testului şi a plecat din Bucureşti în Buzău, la socri.

blank