Culinar, Peşte/ Fripturi/ Rulade

Medalion de curcan cu pastă de măsline

Medalion de curcan cu pastă de măsline

 

blankIngrediente 

1kg piept de curcan

1-2 bulbi de fenicul

1 cana cu masline fara samburi

2 catei usturoi

3 linguri cu cimbru proaspat

1 lingura ulei de masline

5-6 prune uscate sare ,piper

 

Mod de Preparare

Într-un bol, puneţi măslinele fără sâmburi, usturoiul tocat, cimbrul, uleiul şi un praf de sare. Zdrobiţi totul cu ajutorul unui blender până ce obţineţi o pastă omogenă.

Separat, tăiaţi pieptul de curcan în aşa fel încât să obţineţi o bucată mai mare. Aplatizaţi bine cu podul palmei, condimentaţi cu sare şi piper.

Întindeţi deasupra pasta de măsline şi, din loc în loc, puneţi bucăţi de prune uscate. Rulaţi uşor şi legaţi cu sfoară sau prindeţi cu scobitori. Înveliţi în folie de aluminiu şi lăsaţi la cuptor 40-45 de minute.

Îndepărtaţi folia şi mai lăsaţi câteva minute pentru a prinde crustă. Tăiaţi în felii mai groase şi serviţi cu feniculul tăiat subţire şi stropit cu puţin ulei şi oţet.

 
blank