Sport, Stiri

Meciul Steaua – Basel, la egalitate, 1-1

Ce şanse mai are Steaua?

fani_steaua_52910900

Steaua a terminat la egalitate cu Basel, 1-1, marţi, în etapa a 3-a a Grupei E din Champions League. Golurile au fost acordate de Diaz, în minut 48, după o greşeală a lui Latovlevici, iar în minutul 88 a marcat Tatu, din pasa lui Adi Popa.

Laurenţiu Reghecampf consideră că rezultatul cu Basel, 1-1, e unul corect avînd în vedere cursul jocului.

„Am câştigat primul punct, echipa a luptat şi atitudinea a fost una foarte bună. Am avut multe ocazii de a marca, dar rezultatul este echitabil. Le-am spus jucătorilor că trebuie să fim mult mai agresivi, să nu mai greşim atât de mult. Trebuie să marcăm din şansele pe care le avem, întâlnim adversari foarte puternici.

Am întâlnit o echipă care joacă un fotbal foarte frumos, o echipă bine organizată şi care marchează la ocaziile pe care le are. Stanciu n-a reuşit un meci bun, Tatu era singura variantă pe care o aveam pe acest post. Alex Chipciu nu putea fi folosit, nu vrem să-l forţăm”, a declarat Reghecampf la Euro Fotbal.

Tehnicianul FC Basel, Murat Yakin, a declarat, aseară, după meci că, având în vedere desfăşurarea meciului cu Steaua, scor 1-1, în grupa E a Ligii Campionilor, poate spune că echipa sa a pierdut două puncte.

„A fost un meci în care am pierdut două puncte având în vedere derularea jocului. Am ratat ocazii mari. Steaua a riscat şi asta ne-a determinat să nu mai avem siguranţă. La gol a fost dezorganizare în apărare şi de aceea am pierdut două puncte. Astăzi a fost un meci cu un adversar direct pentru locul 3. Acest rezultat ne va ajuta doar dacă vom câştiga meciul de acasă. Am încercat să menţinem 1-0 dar nu am reuşit. Steaua a scos de două ori de pe linia porţii. Fiecare echipă are şanse de calificare, dacă vom câştiga acasă, ne vom asigura locul trei şi apoi vom vedea cu Chelsea acasă şi Schalke în deplasare”, a spus Yakin.

Atacantul echipei Steaua, Pantelis Kapetanos, a declarat, marţi seară, după remiza din meciul cu FC Basel, scor 1-1, că elveţienii nu au fost periculoşi şi a precizat că formaţia bucureşteană a căzut după golul primit.

„A venit primul punct, dar eu am văzut că echipa nu s-a bucurat. Am vrut să câştigăm astăzi trei puncte, dar am egalat în ultimele minute. Am scos un punct, avem şanse să mergem la Basel să scoatem un punct acolo. Basel nu a fost prea periculoasă. Noi am făcut o greşeală, ei au dat un gol frumos, am căzut un pic, dar în final am scos un punct, e important în momentul ăsta. Trebuie să batem acolo, după putem să vorbim de viitor. Basel s-a schimbat mult de când am jucat cu CFR împotriva lor, nu mai e aceeaşi echipă”, a spus Kapetanos.

 

 

 

blank