Social, Stiri, Ultima Ora

Max, eroul de război, are nevoie de ajutorul nostru

A fost vedeta Paradei de 1 Decembrie trei ani, la rând. A stat mai drept ca orice soldat pe cea mai mare blindată a Armatei Române. A purtat, de fiecare dată, tricolorul la gât şi a ţinut cadenţa cu privirea fixă. Ca un soldat dedicat. A fost în două misiuni în Afganistan şi a detectat zeci de bombe şi materiale explozive care ar fi putut ucide. Recent, s-a pensionat. Pe caz de boală. Are doar cinci ani şi îl cheamă Max. Iar acum, nu se mai poate dedica serviciului militar şi are mare nevoie de noi, pentru a trăi.

max-eroul-de-razboi-are-nevoie-de-ajutorul-nostru-286563
 
Max a fost primul câine militar care a plecat în misiuni reale în Afganistan.

În 2011 a participat pentru prima dată la Parada Militară de Ziua Naţională. Era supranumit soldatul cu blană.

Acum? Este bolnav… A fost diagnosticat cu dirofilarioză. Din cauza înţepăturii unul ţânţar a făcut viermi… la inimă. Aşa că a fost… „pensionat”.

Max locuieşte cu doamna Hanea de 3 luni. Împreună cu… alte cinci necuvântătoare. Un boxer, trei pisici… şi-o broscuţă. Deşi este ultimul venit, a reuşit deja să se impună.

blank