Necenzurat

Masajul tentant al bărbaţilor fără prejudecăţi

Spunem că nu avem prejudecăţi când de fapt şuşotim şi barfim pe la colţuri de bloc despre oricine. Cel ce nu se înscrie într-un tipar anume se pare că este deja arătat cu degetul de către cei din jur. Se aplică aceeaşi „regulă” din societatea doar aparent modernă. Dar ce au unii cu preferinţa de a savura un masaj?

Masaj_erotic

Masajul şi controversa

Actual 2 din 5 mărturisesc direct, fără ocolişuri că ar prefera un masaj erotic. Preferă să facă asta atunci când simt nevoia şi nu aşteaptă aprobări de la alţii. Şi asta este deja un progres în condiţiile în care se pare că în trecut nici măcar această statistică nu exista. Masajul erotic era văzut ca un subiect tabu. Acum a rămas doar o brumă din asta, o mică parte mai crede că intimul cu toate ramurile sale reprezintă un motiv de a ne ascunde după deget.

Controversă acestuia rămâne. În egală măsură acest lucru este oarecum benefic pe o piaṭǎ a curioşilor. Se spune că tot ceea ce pare interzis ajunge să ne atragă peste măsură. Parcă exact ceea ce nu putem avea este ţelul propus. Comparaţia această transpusă în ceea ce înseamnă masajul erotic vine cu un plus de atracţie în dorinţa de a descoperi savoarea unei experienţe picante. Ea, o tipă neştiută, el un tip curios. Şi nu este o simplă întâlnire care şi aşa ar da fiori cel puţin pentru doza de necunoscut din poveste.

Iată ce spun reprezentanţii unui club de profil:

„Salonul nostru este locul fără limite, un tărâm în care bărbaţii se regăsesc în lumea lor. Dacă unii preferǎ o bere, o ieşire cu băieţii, alţii preferă un altfel de răsfăţ.” mărturisesc cei de la Masaj Club.

Nu pare greu de explicat de ce bărbaţii au preferinţa extraordinară pentru masajul erotic. Se simt atraşi de idea unui joc erotic, al seducţiei, se simt împliniţi când încă o dată îşi pot demonstra masculinitatea. Cu toate acestea nu este un act în sine aşa că joacă de-a eroticul aṭâṭǎ doar spiritele. Poate de aceea şi partenerele sunt atât de înţelegătoare, spunând când nu este o formă de a înşela dacă nu se merge până la capăt.

Industria masajului a explodat de la o vreme. Masajul erotic a devenit parcă o formă de distracţie fără egal aşa că pe măsură publicului interesat de astfel de oferte vine şi străduinţa de a oferi lux şi distracţie, masaje diverse. Aşa că nu se mai rezumă totul numai la un cadru intim şi o maseuză desăvârşită. Apare interesul pentru masaje deocheate, masaje cu iz romantic, altele cu iz wild. Dacă e să ne raportăm la un salon de prestigiu precum Masaj Club o lungă lista de opţiuni se intrezare în imaginea de ansamblu din prezentare; ba chiar au masaj cu spumă, în jacuzzi, cu două sau mai multe maseuze.

Devenit tentant pentru bărbaţii care nu au prejudecăţi, masajul erotic este în plină ascensiune. Şi se pare că încă se menţine, ba mai mult ajunge să fie un punct de interes pentru tot mai mulţi, de orice categorie de bărbaṭi.

blank