Showbiz, Stirea Zilei, Stiri

Măruţă e agent de vânzări pentru Vasile Trăistariu?

Măruţă e agent de vânzări pentru Vasile Trăistariu?

blankReunire şi reuniune emoţionantă la Măruţă, pentru fraţii, toţi patru, Trăistariu… Ce-i drept, pentru doi dintre ei, de la distanţă, căci sunt stabiliţi unul în Germania şi unul în Anglia şi nu au reuşit să ajungă, deşi Măruţă voia să îi aibă pe toţi, în păr, în platou. Numai Mihai şi Vasile au rămas în ţară, dar legătura dintre ei s-a deteriorat. Cei doi, din cauze mai mult sau mai puţin obiective, nu şi-au mai vorbit, nu şi-au mai deschis uşa, nu au mai ştiut, în bunul stil românesc, unul de altul. Acuma, că au iubit, Mihai, cântăreţul, şi Vasile, pictorul, aceeaşi fată acum vreo sută de ani sau că, pe cel de-al doilea l-a ros maximum invidia că primul a avut, în felia lui, mai mult succes decât a avut el, nici nu mai contează. E important că s-au văzut, că s-au împăcat, că merg mai departe umăr lângă umăr. Şi, ei, băieţii Trăistariu, chiar sunt băieţi buni, care au reuşit în viaţă fără pile, relaţii şi alte chestii. Mai ales că, Măruţă a anunţat că există şi un site unde Vasile poate fi cunoscut ca pictor… Ştirea asta s-ar fi încheiat aici, dacă nu aş fi primit mai multe, cum să le zic, semnale pe Facebook, cum că, totul, toată reuniunea, toate întânirile de până acum, ar fi fost, de fapt, un scenariu pus la punct de Măruţă, ca să facă din Vasile un pictor de succes, care, dacă e de succes, reuşeşte să-şi vândă tablourile. Căci, mi se mai spunea, întotdeauna românii fac front comun cu cel năpăstuit, cu victima, cu omul căzut, din diferite motive, la pământ. Şi, cu cât e mai căzut, cu atât sar mai mult, mai mulţi, să îi cumpere tablourile lui Vasile. Adică Măruţă ar cam fi agent de vânzări şi stratagema a avut ca scop propulsarea pictorului Trăistariu? Una e să spui că un pictor are tablouri şi alta să îmbraci totul într-o poveste. Asta e adevărat. Dar mai departe… Nu ştiu cum e, nu ştiu dacă e aşa. Nu ştiu dacă Măruţă şi fraţii Trăistariu au făcut vreo înţelegere. Dar pe site-ul lui Vasile, într-adevăr, sunt mulţi care îi vor tablourile, care comentează în fel şi chip. Decideţi voi cum e. N.M.     

blank