International, Stiri

Mărturia TERIFIANTĂ a unei femei TORTURATE la Doneţk

Separatiştii proruşi au torturat o femeie, apoi au expus-o în plin centru al bastionului lor Doneţk, unde alte femei au lovit-o cu picioarele şi i-au zdrobit roşii pe faţă pentru că s-a declarat susţinătoare a Kievului.

tortura_donetsk_50176000

Irina Dovgan, o blondă zveltă şi zâmbitoare în vârstă de 52 de ani, povesteşte pentru AFP calvarul de patru zile prin care a trecut şi care s-a încheiat în momentul în care jurnaliştii străini au văzut-o la Doneţk, conferind poveştii sale un răsunet internaţional.

Purtând un tricou imprimat cu mesajul „Slavă Domnului că sunt ucraineană”, oferit de o televiziune ucraineană, această esteticiană s-a refugiat la periferia Kievului, scrie Mediafax.

La 24 august, ziua Independenţei Ucranei, circa zece persoane au descins în locuinţa ei din Isinuvata, în apropiere de Doneţk, în estul Ucrainei.

Ea a fost acuzată că a ghidat tirurile de artilerie pentru armata ucraineană şi a fost dusă într-un cartier general separatist din Doneţk.

blank