Marta Kostyuk
Sport

Marta Kostyuk, revoltată de comportamentul jucătorilor ruși. “Vorbesc doar despre transferul de bani”

Ucraineanca Marta Kostyuk (locul 54 WTA) s-a calificat în turul doi al turneului de la Indian Wells, SUA, după un meci maraton cu belgianca Maryna Zanevska (68 WTA), scor 6-7 (5), 7-6 (6), 7-5.

Marta Kostyuk: „M-am simțit vinovată că joc tenis”

Născută la Kiev, Marta Kostyuk (19 ani) s-a declarat extrem de afectată de războiul din Ucraina, ca urmare a invaziei armatei ruse și a bombardamentelor devastatoare.

La finalul partidei, Marta Kostyuk și Maryna Zanevska (jucătoare născută în orașul ucrainean Odessa) s-au îmbrățișat și au discutat pe teren.

Într-o conferință de presă de amploare, Marta Kostyuk a vorbit despre frica de a-şi pierde familia și despre mândria de a-şi vedea compatrioţii rezistând în fața asaltului Rusiei.

„Având în vedere starea psihică în care mă aflu, a fost foarte greu să intru pe teren. Nu ştiam la ce să mă aştept de la mine, nu ştiam la ce să mă aştept de la corpul meu. Scopul meu principal a fost să lupt. Şi am luptat. A fost o revenire dificilă. Nu credeam că sunt capabilă având ceea ce se întâmplă în ţara mea. Familia mea este acolo. Este o perioadă dificilă.

M-a ajutat foarte mult să vin aici şi să le văd pe celelalte fete (n.r. – jucătoarele ucrainene) suferind la fel de mult ca mine. Împărtăşim experienţele noastre, sentimentele noastre. Este terifiant. În primele zile, toată familia mea a fost acolo, adunată în aceeaşi casă. Dacă s-ar fi întâmplat ceva, mi-aş fi pierdut întreaga familie dintr-o lovitură. Doar gândindu-mă, pfff… Te culci fără să ştii dacă, când te trezeşti, vei mai avea o familie. Asta a fost starea mea mentală în primele zile. Apoi, treptat, te obişnuieşti cu situaţia, înţelegi ce se întâmplă, cine ce face, tactica ruşilor… Oricum, e imposibil să rămâi în starea primelor zile, o iei razna!

Este inexplicabil şi foarte şocant. Suport situaţia cât pot de bine. Fiecare e diferit. Am ales să lupt venind aici. La început, m-am simţit vinovată că nu eram acolo. „Toată familia mea este acolo, cu excepţia mea, de ce?” M-am simţit vinovată că joc tenis, că deasupra mea cerul este albastru, luminos şi senin. Dar nu este sănătos. Fiecare luptă cum poate. Treaba mea este să joc tenis”, a spus Marta Kostyuk.

Marta Kostyuk: „E șocant. Singura problemă a rușilor e că nu pot face transferuri de bani”
Marta Kostyuk este revoltată de comportamentul jucătorilor și jucătoarelor de tenis din Rusia, care se gândesc doar la situația lor financiară.

„Este foarte dezamăgitor că nicio jucătoare rusă nu a venit să mă vadă. Nimeni nu mi-a spus că îi pare rău pentru ceea ce îmi face ţara ei. O jucătoare mi-a trimis mesaje, alta a discutat cu mine, dar nu am auzit scuze, nu am auzit pe nimeni spunându-mi că nu acceptă ceea ce se întâmplă. Pentru mine asta e şocant.

Nu trebuie să fii implicat în politică pentru a te comporta ca o fiinţă umană. Toată lumea ştie ce se întâmplă. Mă doare de fiecare dată când ajung pe teren şi îi văd pe toţi aceşti jucători ruşi. Singura lor problemă în acest moment este că nu pot face transferuri de bani. Doar despre asta vorbesc! Acest lucru este inacceptabil în opinia mea. De ce se comportă astfel jucătorii ruşi? Nu am nicio explicaţie, habar n-am.

Nu poţi fi neutru în această situaţie. Pentru mine, «Fără război» poate însemna mai multe lucruri. De exemplu, noi am putea pune capăt războiului renunţând. Dar asta nu a fost niciodată o opţiune. Pentru mine, aceste postări şi declaraţii nu au sens. Sunt goale! Ce vrei ? Vrei ca Ucraina să piardă? Ca Rusia să câştige? Rusia să piardă? O voi spune de o sută de ori: Ucraina nu va renunţa niciodată”, a spus jucătoarea ucraineană.

În turul doi la Indian Wells, Marta Kostyuk o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens (locul 23 WTA). Competiția din SUA

blank